În această dimineaţă, filiala arădeană a Tineretului Social Democrat şi-a desemnat echipa de conducere a organizaţiei la nivel de judeţ. După 2 ani de interimat, Cătălina Muntean a fost aleasă cu unanimitate de voturi în funcţia de preşedinte a TSD Arad. La şedinţa de alegeri interne au participat 180 de delegaţi din municipiu şi judeţ. Alături de preşedintele organizaţiei judeţene PSD Arad, Dorel Căprar şi deputatul Flavius Măduţa au fost prezenţi o serie de invitaţi speciali precum Mihai Sturzu, deputat şi purtător de cuvânt al TSD la nivel naţional, Cătălin Tiuch, deputat, preşedinte TSD Timiş şi vicepreşedinte la nivel naţional, Dacian Ciodaru- preşedinte TSD Hunedoara, Irinel Ciocioc – consilierul preşedintelui TSD la nivel naţional Nicolae Bănicioiu şi Andrei Tinu – secretar executiv TSD la nivel naţional.
„Este o onoare şi o responsabilitate deosebită pentru mine, cred însă că nu este timp pentru festivisme şi în spiritul constructiv ce caracterizează TSD Arad trebuie să trecem la treabă pentru a ne pune în practică proiectele. Noi tinerii social-democraţi avem o şansă unică de a schimba în bine o serie de lucruri, nu doar la nivel de mentalitate ci în întregul mod de a face politică în România. Consider că „fronturile” principale de luptă pentru generaţia noastră sunt consiliile locale şi Consiliul Judeţean, foruri unde am putea acţiona în unitate, ca o echipă, conform idealurilor ce ne-au adus împreună. Proiectul meu politic vizează exact acest aspect şi se referă direct la creşterea numărului de locuri eligibile pe liste pentru tineri la viitoarele alegeri locale. Am încredere în această organizaţie şi în competenţele profesionale, organizatorice şi de acţiune ale colegilor mei” – a declarat Cătălina Munteanu, preşedinte TSD Arad
No Comments
Comments for Cătălina Muntean, preşedinte ales al TSD Arad are now closed.