Americanii și-au ales azi noapte cel de-al 45-lea președinte al Statelor Unite, iar acesta este candidatul republican, Donald Trump. Acesta s-a impus în scrutinul prezidenţial în fața contracandidatului democrat Hillary Clinton, care și-a recunoscut înfrângerea,…
Organizate anul acesta pentru a treia oară de către Consiliul Județean Arad și Centrul Cultural Județean Arad în colaborare cu Forumul Cultural Austriac la București și cu Asociația Culturală Musikforum Europa sub Înaltul Patronaj al…
Preşedintele Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu şi preşedintele Consiliului Naţional al rectorilor, prof.univ.dr. Sorin Câmpeanu au vizitat ieri Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. Cei doi invitaţi au susţinut scurte prelegeri pe probleme de învăţământ în…
În spiritul dezvoltării sentimentului de responsabilitate socială în rândul elevilor școlarizați de către Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna, prin Structura de învățământ Arad, s-a demarat o amplă campanie de donare…
Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Arad, însoţit de consilierul judeţean Răzvan Cadar, au participat joi, 27.10.2016, la inaugurarea unui tronson de 11,2 km de drumuri comunale în localitatea Şepreuş, la invitaţia primarului Ioan Pintean.…
Consilierul municipal independent Marin Lupaş acuză afişajul stradal ilegal comandat de Primăria Arad. „Constat din nou că Primăria Arad se consideră mai presus de lege şi nu îi respectă pe arădeni. O campanie de informare…
A forțat trecerea în intersecția dinspre strada Aristide Dragomir către Bulevardul Revoluției , deși culoarea semaforului era roșie, reușind să proiecteze într-un stâlp un Volkswagen Passat argintiu care circula regulamentar pe artera principală. Este vorba…
La începutul acestei săptămâni, în 18 octombrie, în orașul Zrenjanin (Serbia) a fost semnat parteneriatul de colaborare între cele doua filiale județene de Cruce Rosie, Arad și Zrenjanin. Tot în aceeași zi a fost semnat…
Pictorița Zoe Eisele-Szűcs este protagonista ediției lunii octombrie a ”Personalităților arădene”, eveniment care va avea loc mâine, de la ora 13.00, Sala ”Concordia” a Bibliotecii Județene. Pictorul – scenograf, Zoe Eisele-Szűcs s-a născut la Oradea,…
DGASPC Arad anunță beneficiarii – persoane cu handicap – din județul nostru că pot depune cereri de eliberare a cardurilor europeane pentru dizabilitate. Cardul european este documentul care le dă dreptul persoanelor cu dizabilități la…
Primarul Municipiului Arad și întreg colectivul Primăriei Arad regretă profund încetarea din viață a fostului șef al Serviciului Investiții al municipalității, Teodor Marian și transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate. “Vestea ne-a mâhnit profund, a plecat…
Consilierul judeţean Florin Tripa este contrariat de avalanşa de angajări la Consiliul Judeţean, inclusiv în unele instituţii subordonate. „Înţeleg necesitatea unui aparat administrativ puternic, consolidat, sunt de acord cu noi angajări acolo unde este deficit…
„Let’s Do It, România” este cel mai mare proiect de implicare socială din România, care îşi propune să responsabilizeze autorităţile şi cetăţenii în ceea ce priveşte gestiunea corectă a deşeurilor si aplicarea legislaţiei de mediu.…
Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad organizează, în perioada octombrie – noiembrie 2016, cursul autorizat de Inspector în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă (cod COR 315723). „Securitatea şi sănătatea în muncă reprezintă…
Consilierul local, Lucian Riviș-Tipei consideră că opoziția ar trebui să se informeze temeinic înainte de a lansa acuzații nefondate și eventual să se și implice în soluționarea problemelor urbei. “Spre deosebire de domnul Calimente, care…
Urmare a solicitării Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad invită reprezentanții mediului de afaceri arădean să se promoveze în China, una dintre cele…
Urmare a interpetărilor tendențioase ale mesajului public de felicitare transmis orașului Timișoara pentru câștigarea titlului de Capitală Europeană a Culturii 2021, primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falcă face următoarele precizări necesare pentru corecta informare a opiniei…
Arădenii nu reușesc să se lepede de obiceiul de a oferi bani cerșetorilor care împânzesc orașul. O dovadă în plus a fost oferită astăzi de polițiștii locali din cadrul Serviciului de Ordine și Liniște Publică…
Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean Arad, în colaborare cu Primăria Municipiului Arad organizează, în perioada 2 – 17 septembrie, „Parada Formațiilor Civile de Pompieri”. Astfel, pe platoul din fața Primăriei Arad a prins…