Câteva mii de arădeni au participat sâmbătă și duminică, în comuna arădeană Macea, la cea de-a IX-a ediție a Festivalului Părădăicilor.
În deschiderea evenimentului, sâmbătă, s-a a avut loc o cursă de ciclism, pe traseul Macea — Grăniceri — Macea. Traseul, cu o lungime de 37 km, a fost deschis tuturor iubitorilor de mișcare, concursul organizat având scopul de a redescoperi bicicleta ca mijloc de transport ecologic și mișcarea ca izvor de sănătate. Ocupanții primelor trei locuri au fost premiați cu roșii și echipamente pentru biciclete.
Duminică, în cea de-a doua zi a festivalului, în curtea Castelului din Macea și-au făcur apariția localnici prezenți la standurile amenajate unde au fost expuse roșii, ardei, vinete, lubenițe și pepeni galbeni. Nu au lipsit produsele tradiționale din județ — mierea de albine și pălinca de Buteni, plăcinta întinsă de Turnu, găluștele slovăcești de Nădlac.
„Sunt prezenţi producători de roşii, dar şi de alte legume, din Curtici, din Macea. Este a noua ediţie, a cincea a concursului de biciclete, desfăşurat sâmbătă. Doresc să le mulţumesc celor de la Asociaţiei Experienţa Multisport care au fosr alături de noi, celor de la Universitatea de Vest Vasile Goldiş care ne-au pus la dispoziţie această minunată locaţie, părintelui Budeanu care este sufletul acestui festival, voluntarilor şi Consiliului Judeţean Arad”, a declarat Ciprian Otlăcan, primarul comunei Macea.
Cele mai frumoase și mai originale standuri au fost premiate de organizatori.
”Evenimentul, ajuns la ediția a IX-a, a devenit unul tradițional mai ales datorită locuitorilor comunei, oameni harnici, mari cultivatori de tomate. Pentru că și legumicultorii din orașul Curtici produc tomate la fel de gustoase ca și cele din Macea, ne gândim să organizăm o manifestare comună pentru ca arădenii să poată aprecia care sunt cele mai gustoase. În perioada următoare mă voi preocupa de organizarea și dezvoltarea altor asemenea manifestări și în alte localități din județ”, a declarat președintele CJ Arad, Iustin Cionca, după vizitarea standurilor expoziționale.
În tot cursul după amiezii, pe scena instalată în curtea Castelului cei prezenți au putut urmări un program artistic, la realizarea căruia au contribuit soliști și ansambluri folclorice din tot județul.
Evenimentul a fost organizat de CJ Arad, Centrul Cultural Județean Arad și Primăria Arad.
No Comments
Comments for Câteva mii de oameni au fost prezenți la „Festivalul Părădăicilor” de la Macea are now closed.