Câteva observații și extrapolări la cald pe marginea sondajului Pollwatch pentru alegerile europarlamentare din mai:
- forțele de centru-dreapta, asumate de la PPE, ar putea devansa cu peste 5% scorul PSD, cu condiția ca PNL să treacă la popularii europeni.
- PDL și PMP își împart aproape frățește scorul democrat-liberalilor de dinainte de ruptură. Sciziunea nu pare să aducă valoare adăugată pentru centru-dreapta. Atacurile reciproce nici atât.
- plasarea Forței Civice peste pragul de 5% arată că este loc de proiecte noi în politica românească. Oamenii sunt deschiși către politică făcută altfel, iar asta chiar este o veste bună.
- momentul alegerilor prezidențiale din noiembrie va fi ratat de forțele de centru-dreapta dacă nu fac front comun în jurul unui candidat unic. Dreapta trebuie să se unească pentru a asigura o contrapondere la forța masivă a social-democraților. Noiembrie 2014 va fi un moment “make or break” pentru balanța de putere politică pe termen mediu și lung. Candidatul va trebui să fie nu numai “curat”, ci și să nu poarte cu sine bagajul unui trecut adversarial.
- dezechilibrarea scenei politice în favoarea PSD este o veste proastă nu numai pentru forțele de centru-dreapta, ci și pentru România. Fragmentarea dreptei permite PSD o prea mare lejeritate în actul de guvernare, care se traduce în greșeli și stângăcii care afectează interesul cetățenilor, poziția României pe scena internațională și în ultimă instanță poate fi chiar în detrimentul social-democraților.
Mai trebuie spus că, deși PSD pare mai puternic ca niciodată, contextul extern contribuie la vulnerabilizarea acestuia față de criticile legitime lansate de partenerii României. Anii de opoziție nu au fost suficienți pentru ca PSD să se transforme dintr-o grupare tributară modelului nouăzecist al politicii de clan și al structurilor feudale într-un partid de centru-stânga modern și european. În egală măsură, anii de experiență la guvernare nu au reușit să maturizeze forțele de centru-dreapta și să le aducă într-o logică de natură a transcende fragmentarea, orgoliile și deficitul de profesionalism care au transformat într-un fiasco coaliția din 1996-2000 .
http://www.electio2014.eu/pollsandscenarios/polls#country

No Comments
Comments for Câteva observații și extrapolări la cald pe marginea sondajului Pollwatch pentru alegerile europarlamentare din mai are now closed.