Cazuri de furt sesizate jandarmilor

Written by admin. Posted in Social, Top News

Tagged: , , ,

Published on februarie 03, 2014 with No Comments

 

          La finele săptămânii ce s-a încheiat, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad au fost sesizate mai multe cazuri de furt ce au avut loc în complexuri comerciale din municipiul Arad.

          Jandarmii au procedat la stabilirea identităţii celor implicaţi. După verificări, a rezultat că şapte persoane au fost observate în timp ce sustrăgeau de pe rafturi diferite produse alimentare şi nealimentare. În majoritatea cazurilor produsele sustrase erau ascunse în îmbrăcăminte. Într-una din situaţii, produsul sustras a fost ascuns în ambalajul unui alt produs plătit la casa de marcat iar, în altă situaţie, pe un cântar a fost cântărită o cantitate mai mică de fructe şi legume, decât cea existentă în ambalaje. În toate situaţiile, persoanele au trecut de casele de marcat însă, fiind observate, au fost oprite la ieşire.

          Jandarmii au întocmit în aceste cazuri actele necesare începerii urmăririi penale, persoanele depistate, ce au vârsta de la 16 la 60 de ani, fiind susceptibile de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

          Prejudiciul, în valoare totală de peste 1000 lei, a fost recuperat.

No Comments

Comments for Cazuri de furt sesizate jandarmilor are now closed.