Condamnatul penal Liviu Dragnea a dat dovadă în fața întregului electorat PSD și nu numai că nu are sânge în instalație. După ce a primit o palmă grea din partea neamțului Iohannis prin refuzul de a o desemna pe „finuța” aitolah, pardon premier, votanții PSD, cei care îl urăsc pe neamț, se așteptau ca Dragnea să ceară suspendarea președintelui. Dar am putut vedea cum condamnatul penal amintit mai sus a făcut un pas înapoi, cel care după alegeri a scos coarnele ca melcul când îi cânți „melc, melc, codobelc” sub pretextul că „vrea doar binele românilor” și pentru că „nu e momentul ca România să intre într-o criză politică și economică!”. Nici gând de a urma sfaturile colegului de partid din Alba, Ioan Dîrzu care declara sus și tare că va urma suspendarea neamțului. Oare jupânului social-democrat intitulat Dragnea și celuilalt cercetat penal Călin Popescu Tăriceanu le-au tremurat puțin chiloțeii (care sunt puțin ruginii pe partea din spate), că odată cu supendarea lui Iohannis ciolanul ar fi periclitat? În opinia mea, DA!
Iată cum gândesc eu; dacă PSD-ul nu făcea o nouă propunere (după cum a susținut anterior Liviu Dragnea) Iohannis putea desemna premierul pe care și-l dorea, chiar și pe Dacian Cioloș. În acest caz majoritatea lui Dragnea din Parlament putea respinge doar o singură dată propunerea președintelui. La a doua respingere, președintele putea decide dizolvarea Parlamentului și implicit alegeri anticipate. Din nou îmi pun întrebarea; românii (exclus teleormănenii) chiar mai votau încă odată așa masiv PSD-ul? Mai mușcau momeala dată de Dragnea și baronii roșii, cădeau pradă promisiunilor obscure făcute de acesta cu scăderea taxelor, creșterea pensiilor, salariilor…etc? Dacă da, înseamnă că ne lipsește un aitolah care să conducă România. Era interesant de văzut.
Acum așteptăm să vedem ce va face Iohannis. Mingea e în terenul lui. Îl va desemna pe Sorin Grindeanu sau va refuza și cea de-a doua propunere a condamnatului penal Dragnea? Dar înclin că va accepta propunerea PSD-ALDE, apărându-și fotoliul de la Cotroceni așa „ca pentru binele românilor!” și pentru că „nu e momentul ca România să intre într-o criză politică și economică!”
No Comments
Comments for Ce înseamnă să nu ai co..e! Românii au ales gașca unui eunuc să conducă România! are now closed.