Centrul Municipal de Cultură Arad organizează la sfârşitul acestei săptămâni două sesiuni de perfecţionare profesională pentru administratori culturali locali.
Cele două sesiuni se vor desfăşura în paralel în perioada 21-23 mai şi vor avea în vizor două paliere de pregătire profesională: Industrii creative şi respectiv Programare şicomunicareînsistemulcultural. Modulul Industrii creative va oferi o panoramă a domeniului industriilor creative şi a rolului generator pe care ȋl pot avea acestea ȋn a crea legături ȋntre economie, cultură şi comunicare.
Modulul Programare şi comunicare în sistemul cultural va oferi inițiere în noțiunile de programare culturală, curatoriat, arhitectură substanțială a unui proiect cultural, organicitatea între programare, producție, management și comunicare în cazul instituției culturale și a proiectelor culturale.
Cele două sesiuni de prefecţionare sunt coordonate de Corina Şuteu, care va susţine conferinţele şi sesiunile de training alături de Cristina Neagoe, Vlad Tăuşance, Sabina Baciu şi Taner Baubec.
No Comments
Comments for Centrul Municipal de Cultură organizează sesiuni de perfecţionare profesională în domeniul cultural, în perioada 21-23 mai. are now closed.