Claudia Boghicevici: Adevăratul bilanț pentru 3 ani de guvernare Ponta în domeniul muncii și protecției sociale – promisiuni încălcate, reforme blocate, dispreț pentru tineri, politici cinice pentru familii și copii

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , ,

Published on mai 07, 2015 with No Comments

Deputatul PNL Claudia Boghicevici a făcut astăzi, într-o conferință de presă la Arad, o radiografie a măsurilor luate în cei 3 de guvernare Ponta în domeniul muncii și protecției sociale, cerând în urma acestui bilanț demisia de onoare a ministrului Rovana Plumb. Deputatul PNL consideră că modul catastrofal în care guvernul Ponta a tratat domeniul muncii și protecției sociale a afectat direct nivelul de trai al românilor, având în vedere cifrele statistice care confirmă că veniturile cetățenilor au stagnat în cei 3 ani de guvernare PSD.

”Dezastrul PSD din domeniul muncii și protecției sociale  este atât de mare și de strigător la cer încât ar trebui redactată o întreagă moțiune de cenzură numai legat de acest sector. Cei 3 ani de guvernare Ponta înseamnă încălcarea grosolană a promisiunii creării a un milion de locuri de muncă în timp ce rata de ocupare a forței de muncă este de doar 63.8% (24-64 de ani), față de media europeană de 68,5% și ținta fixată pentru 2020 de 70%. În cazul tinerilor (15-23 ani), aceasta este de doar  23,9% faţă de media europeană de 48,9%, șomajul în rândul tinerilor apropiindu-se de 25%. Trista guvernare Ponta-Plumb a privit cu dispreț și politicile pentru susținerea familiei și a copilului, iar nivelul alocaţiei, de 42 lei/lună nu a mai fost actualizat din luna ianuarie 2009. Ar mai fi de adăugat că una din miniciunile cele mai des folosite de guvernarea PSD în toți acești ani, aceea că ar fi reparat nedreptăți sociale din guvernarea PDL, este foarte ușor contrazisă de cifrele oficiale. Astfel, cifrele oficiale arată că în guvernarea Ponta creșterea prețurilor a fost mai mare decât veniturile populației. Din 2012 până în 2014 nivelul prețurilor s-a majorat cu peste 8,6%, spre deosebire de 7,6 % - rata de creștere a veniturilor la nivelul gospodăriilor. Indicele prețurilor de consum (IPC), indicator care măsoară creșterea prețurilor la bunuri și servicii, a avut o creștere în fiecare an ( 2012 – 3,33%, 2013 – 3,98%, 2014 – 1,07%). În cei trei ani de guvernare prețurile au crescut cu 8,59% în termeni reali. Veniturile medii lunare ale unei gospodării au crescut în 3 ani (2012 – trimestrul 2 – 2014-trimestrul 4) cu 7,6%, de la 2.396 de lei la 2.579 de lei. În același timp, cheltuielile medii lunare au crescut cu 9,4%, de la 2.155 de lei la 2.357 de lei.  Surplusul real pentru pensii și salarii este unul jignitor, față de retorica constantă susținută de PSD în frunte cu Victor Ponta. Pensia medie a crescut în termeni de putere de cumpărare cu MAI PUȚIN de 2%, iar salariul mediu cu sub 5%. Astfel, pensia medie a crescut cu 10%, iar raportat la IPC (8,6%) rezultă un beneficiu suplimentar de 1,4%. Din anul 2012 (trimestrul 2) până la finalul lui 2014 (trimestrul 4) pensia medie a crescut cu 10%, adică de la 769 de lei la 847 de lei/lună, în condițiile în care numărul pensionarilor a scăzut cu 3%. În același timp, câștigul salarial mediu net a crescut cu 13%, iar raportat la IPC (8,6%) rezultă un beneficiu suplimentar de 4,4%. Între mai 2012 și februarie 2015, câștigul salarial mediu net a crescut cu 13%, adică de la 1.530 de lei per lună la 1731 de lei per lună.

Concluzia legată de trista guvernare Ponta-Plumb în domeniul muncii și protecției sociale este că acest guvern crede că prin firimituri aruncate diferitelor categorii sociale și asmuțirea acestora una împotriva celeilalte reușește să îi păcălească pe români. Așa cum a arătat însă votul din 16 noiembrie 2014, românii nu pot fi cumpărați cu pomeni electorale. Românii nu au nevoie de mila Guvernului, ci de măsuri concrete care să ducă la crearea de locuri de muncă, garantarea unor pensii decente, reducerea sărăciei, sprijinirea familiei și a copiilor.

Într-o țară normală, cu un guvern responsabil, un ministru cu bilanțul doamnei Plumb ar fi avut decența să demisioneze. Pentru asta ar trebui însă să lași indolența și cinismul caracteristice deoparte. Mai devreme sau mai târziu doamna Plumb va trebui însă să plece din această funcție pentru care este total depășită, și atunci poate va realiza dezastrul pe care îl lasă în urmă. Dezastru vizibil doar dacă ieși din turnul din fildeș din minister și din studiourile prietenoase ale televiziunilor de partid care îți ridică ode”, a concluzionat deputatul PNL Claudia Boghicevici.

Ar mai fi de adăugat că una din miniciunile cele mai des folosite de guvernarea PSD în toți acești ani, aceea că ar fi reparat nedreptăți sociale din guvernarea PDL, este foarte ușor contrazisă de cifrele oficiale.

Astfel:

Creșterea prețurilor a fost mai mare decât veniturile populației. Din 2012 până în 2014 nivelul prețurilor s-a majorat cu peste 8,6%, spre deosebire de 7,6 % - rata de creștere a veniturilor la nivelul gospodăriilor.

Indicele prețurilor de consum (IPC), indicator care măsoară creșterea prețurilor la bunuri și servicii, a avut o creștere în fiecare an ( 2012 – 3,33%, 2013 – 3,98%, 2014 – 1,07%). În cei trei ani de guvernare prețurile au crescut cu 8,59% în termeni reali.

Veniturile și cheltuielile gospodăriilor. Veniturile medii lunare ale unei gospodării au crescut în 3 ani (2012 – trimestrul 2 – 2014-trimestrul 4) cu 7,6%, de la 2.396 de lei la 2.579 de lei. În același timp, cheltuielile medii lunare au crescut cu 9,4%, de la 2.155 de lei la 2.357 de lei.

Din totalul cheltuielilor, populația aloca la finalul anului 2014 o pondere mai mică pentru consum decât în 2012 (trimestrul 2) și, în același timp, a o pondere mai mare pentru impozite, taxe sau contribuții, conform datelor INS.

Surplusul real pentru pensii și salarii este unul jignitor, față de retorica constantă susținută de PSD în frunte cu Victor Ponta. Pensia medie a crescut în termeni de putere de cumpărare cu MAI PUȚIN de 2%, iar salariul mediu cu sub 5%.

Pensia medie a crescut cu 10%, iar raportat la IPC (8,6%) rezultă un beneficiu suplimentar de 1,4%. Din anul 2012 (trimestrul 2) până la finalul lui 2014 (trimestrul 4) pensia medie a crescut cu 10%, adică de la 769 de lei la 847 de lei/lună, în condițiile în care numărul pensionarilor a scăzut cu 3%.

Câștigul salarial mediu net a crescut cu 13%, iar raportat la IPC (8,6%) rezultă un beneficiu suplimentar de 4,4%. Între mai 2012 și februarie 2015, câștigul salarial mediu net a crescut cu 13%, adică de la 1.530 de lei per lună la 1731 de lei per lună.

 

 

 

No Comments

Comments for Claudia Boghicevici: Adevăratul bilanț pentru 3 ani de guvernare Ponta în domeniul muncii și protecției sociale – promisiuni încălcate, reforme blocate, dispreț pentru tineri, politici cinice pentru familii și copii are now closed.