Acțiune inedită și deopotrivă, spectaculoasă, la Lipova, organizată de vicepreședintele Consiliului Judeţean Arad, doamna Claudia Boghicevici, împreună cu președintele Organizației Femeilor Liberale din oraș, doamna Landiana Suceava.
Sub egida “Sănătate, nutriție și frumusețe”, zeci de doamne au fost răsfățate pentru o zi, cu servicii gratuite de coafură, manichiură, servicii medicale de bază aferente unei alimentații sănătoase.
“Îmi doresc să avem astfel de activități în cât mai multe localități din județ. Doamnele merită atenție nu doar o singură zi pe an, la început de martie. Sunt încântată că am putut contribui la realizarea acestui eveniment și o felicit pe doamna Landiana Suceava pentru mobilizarea bună și pentru că ne-a oferit acest prilej deosebit de a ne întâlni și a ne simți bine împreună”, a declarat doamna Claudia Boghicevici.
Organizatorii le sunt recunoscători voluntarilor care au ajutat să aducă bucurie femeilor din Lipova: Fatol Alina, Duma Elena, Nicoară Ionela de la salonul ”Profession Style”, precum și Flaviei Tănase, Mihaelei Roșca și doamnei Elena Szenteși și lui Gabriel Cobuz, Adrian Balog, pe segmentul de sănătate.
Copiii care și-au însoțit mamele au primit fiecare câte un ghiozdan, din partea vicepreședintelui Consiliului Judeţean, Claudia Boghicevici.
No Comments
Comments for Claudia Boghicevici (PNL): „Prețuire și respect pentru femeile liberale din Lipova!” are now closed.