Claudia Boghicevici: Refuzând discutarea proiectului legii privind votul prin corespondență în plenul Camerei Deputaților, PSD arată că îi sfidează în continuare pe românii din diaspora

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , , ,

Published on noiembrie 20, 2014 with No Comments

Deputatul PNL de Arad Claudia Boghicevici critică majoritatea parlamentară din jurul PSD pentru refuzul de a introduce pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, în ședința de plen din 19 noiembrie a.c., a propunerii legislative privind introducerea votului prin corespondență. Deputatul PNL consideră că ignorarea în continuare de către PSD a proiectului votului prin corespondență arată că acest partid nu a înțeles mesajul electoratului din 16 noiembrie, sfidându-i în continuare pe românii care muncesc în străinătate.

”Ecourile alegerilor prezidențiale de duminică, 16 noiembrie, sunt încă vii în societatea românească, dar în Parlament majoritatea din jurul PSD dă deja semnale că va ignora mesajele electoratului din 16 noiembrie. Deși pesediștii au înghițit în sec și în cele din urmă au acceptat solicitarea opoziției PNL de a respinge legea amnistiei și grațierii, la Camera Deputaților au blocat ieri din nou un proiect legislativ care ar fi permis românilor din diaspora să voteze mai ușor la alegeri prin introducerea instrumentului votului prin corespondență. Ieri unul din liderii deputaților noului PNL, domnul Tinel Gheorghe, a cerut expres punerea acestei inițiative pe ordinea de zi, pentru a da un semnal clar că parlamentarii au înțeles nemulțumirea românilor care muncesc în străinătate și care au fost umiliți și batojocoriți de actuala guvernare PSD la alegerile prezidențiale din 2 și 16 noiembrie. Chiar dacă proiectul în cauză era perfectibil, deci putea suporta îmbunătățiri, președintele Camerei Deputaților Valeriu Zgonea nu a vrut sub nicio formă să accepte solicitarea PNL, dovedind prin aceasta că PSD îi privește în continuare pe românii din diaspora dușmani, după ce aceștia au influențat decisiv victoriile Dreptei la alegerile prezidențiale din 2009 și 2014”, a declarat Claudia Boghicevici.

Deputatul PNL consideră că acțiunile PSD din Parlamentul României în această săptămână arată că acest partid cedează doar pe moment unor presiuni publice, obiectivul lor pe termen lung rămânând acela de a bloca proiecte precum cel privind votul prin corespondență. ”PSD își linge rănile dar rămâne același animal de pradă care își poate schimba părul, nu și năravul. Mulți pesediști joacă acum un teatru ieftin în aparițiile publice, arătându-se spășiți după votul masiv de blam de duminică. În realitate nu doresc decât să adoarmă vigilența opiniei publice și să propage din nou minciuna că ”toți parlamentarii sunt vinovați pentru imaginea proastă a instituției” și că ”toate partidele sunt aceeași mizerie”. Nu este adevărat! Parlamentarii noului PNL cer de foarte mult timp ca anchetele justiției să nu mai fie blocate în Parlament, ca regimul imunității parlamentarilor să fie schimbat, ca legea grațierii și amnistiei să fie respinsă, ca românii din străinătate să fie tratați corect. În beția exercitării aproape totale a puterii în ultimul an de zile, PSD a sfidat toate aceste solicitări ale opoziției, deși s-a dovedit la alegerile prezidențiale că aceste solicitări rezonează și cu dorința majoritară a electoratului. PSD va face tot posibilul să amâne la nesfârșit rezolvarea problemei votului în diaspora, așa cum au făcut și cu schimbarea sistemului electoral care s-a dovedit că produce anomalii de genul 588 parlamentari față de cei 300 pentru care au votat românii în 2009. Ilustrativă este declarația aceluiași președinte PSD al Camerei Deputaților Valeriu Zgonea care a declarat nonșalant că despre votul diasporei la alegerile prezidențiale vorbim peste 5 ani, când vor fi din nou alegeri”, a conchis Claudia Boghicevici.

 

 

 

No Comments

Comments for Claudia Boghicevici: Refuzând discutarea proiectului legii privind votul prin corespondență în plenul Camerei Deputaților, PSD arată că îi sfidează în continuare pe românii din diaspora are now closed.