Claudia Boghicevici: Responsabilitatea socială înseamnă locuri de muncă, reducerea șomajului și creștere economică!”

Written by florin lucian coita. Posted in Politica

Tagged: , , , , ,

Published on mai 12, 2014 with No Comments

Deputatul PDL Claudia Boghicevici, coordonatoare a portofoliului muncă și protecţie socială în Guvernul Alternativă al PDL, a participat la conferinţa organizată de Social Responsibility Agency pe tema noii directive europene în ceea ce privește responsabilitatea socială a companiilor.

Prin noua reglementare europeană firmele cu mai mult de 500 de angajați vor fi obligate să raporteze și activitățile non-financiare prin intermediul cărora se reflectă impactul acestora în societate, asupra mediului, a propriilor angajați si a bunei guvernanțe. ”Directiva aceasta aduce un progres în conștientizarea problemelor care țin de lipsa de integrare a grupurilor defavorizate pe piața muncii. Responsabilitatea socială este o soluție win-win în societate, iar această Directivă creează premisele pentru indentificarea măsurilor prin care ocuparea pe piața muncii să crească în beneficiul tuturor, inclusiv al marilor corporații. În aceeași linie susțin în Parlament legea economiei sociale care ar permite sprijinirea categoriilor defavorizate și o mai mare implicare a mediului de afaceri în comunitate. ”, a declarat Claudia Boghicevici.

Deputatul PDL subliniază că la momentul actual România se confruntă cu un nivel ridicat al taxelor, birocraţie peste măsură, acces dificil la finanţare, proceduri de achiziţii publice netransparente şi nestimulante pentru întreprinderile sociale. La toate acestea se adaugă lipsa unei culturi antreprenoriale, acces limitat la tehnologie şi la informaţii tocmai în acele comunităţi unde este cea mai mare nevoie de ele, diferenţe substanţiale între mediul urban şi cel rural, ceea ce ridică bariere semnificative. De aceea, pentru a obţine cele mai bune rezultate în această direcţie, este nevoie de sprijin flexibil şi pe termen lung în special din partea statului pentru îndepărtarea piedicilor care fac dificilă integrarea acestui sistem.

”Când discutăm de responsabilitate socială și integrarea grupurilor defavorizate, discutăm despre locuri de muncă, reducerea şomajului, creşterea veniturilor la bugetul de stat şi implicit creştere economică. Mai mult, vorbim de un model care aduce beneficii tuturor părţilor implicate, grupurilor defavorizate în primul rând, ca beneficiari direcţi, angajatorilor, sistemului economic în ansamblu. Nu se pune problema dacă suntem pregătiţi să integrăm acest model, este un model care şi-a dovedit deja eficienţa în alte state. Cred că mai degrabă, înainte de economia românească, barierele sunt societatea şi instituţiile statului. Încă ne lovim de stereotipuri de tot felul din partea oamenilor, dar şi de o rigiditate şi lipsă de implicare a autorităţilor”, a concluzionat Claudia Boghicevici.

 

No Comments

Comments for Claudia Boghicevici: Responsabilitatea socială înseamnă locuri de muncă, reducerea șomajului și creștere economică!” are now closed.