Clubul de fotbal Atletico Arad arată ca un club profesionist

Written by admin. Posted in Sport

Tagged: , , , ,

Published on octombrie 16, 2014 with No Comments

Gemi Junior a fost gazda prezentării noilor antrenori şi jucători ai clubului Atletico Arad pentru stagiunea 2014-2015. La eveniment au fost prezenți, preşedintele Alexandru Meszar, antrenorii, dar și o grămadă de părinţi care au însoţit micuţii fotbalişti.

În deschidere, preşedintele Meszar a avut doar cuvinte de laudă la adresa clubului pe care îl conduce, în acelaşi asentiment fiind şi părinţi prezenţi la acest eveniment.

„Am bucuria să vă anunț că la nivel de țară, clubul nostru este pe locul trei la capitolul copii și juniori și pe primul loc la copii. Vorbesc, bineînțeles, despre un clasament făcut în funcție de rezultatele obținute de sportivii noștri, rezultate cu care ne mândrim an de an”, a precizat Alexandru Meszar.

A doua veste deasemenea primită cu aplauze de părinţii micilor fotbalişti a fost că nu vor mai fi percepute taxe.

„Pentru tot ceea ce înseamnă întreceri interne, ne descurcăm din fondurile alocate de autoritățile locale, dar și sponzorizări. Eventual, părinții vor suporta o parte din cheltuielile de deplasare la turneele internaționale, o dată sau de două ori pe an. Și tot pe părinți i-am ruga să se concentreze pe alimentația sănătoasă a sportivilor noștri, dar și pe disciplinarea lor. Dacă școala e școală, ar trebui redus timpul petrecut la calculator și sporirea orelor de odihnă. Le mulțumim anticipat pentru asta, dar și pentru faptul că alocă timp pentru aducerea copiilor la antrenamente”, a conchis Meszar.

Clubul Atletico oferă gratuit, la fiecare grupă de vârstă, tricouri de antrenament și echipament de prezentare.

În rândul antrenorilor au fost înregimentaţi Sorin Botiș, Norbert Varga și Radu Mărginean, aceştia urmând să se ocupe de grupele de vârstă 2003 şi 2006

„Mă bucur că am privilegiul să activez la un club pus la punct din toate punctele de vedere, chiar la începutul carierei mele de antrenor. M-a surprins plăcut. Ca fotbalist sunt numit veteran, dar ca tehnician caracterizarea se schimbă în tânăr antrenor. Sper să mă specializez cât mai repede și să le împărtășesc elevilor mei din experiența acumulată în anii petrecuți pe gazon. Le mulțumesc și părinților că au încredere în mine și în Norbi Varga, sperăm să ne atingem scopul împreună”, spune Botiș.

La rândul său Radu Mărginean nu credea că acest club este chiar atât de bine organizat, că poţi avea toate condițiile să faci performanță la toate nivelurile.

Cei trei s-au alăturat lui ; Marcel Câmpian, Adrian Petruț, Adrian Clopu, Dinu Donca, Bogdan Oneț și Dan Țapoș.

 

No Comments

Comments for Clubul de fotbal Atletico Arad arată ca un club profesionist are now closed.