Co-președintele ALDE, Ionel Ciupe a primit două răspunsuri favorabile din partea Primăriei

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , ,

Published on noiembrie 12, 2015 with No Comments

Ciupe-420x363

Astăzi într-o conferință de presă, co-președintele ALDE, Ionel Ciupe a readus în atenție situația Teatrului Vechi, o clădire lăsată în paragină de mulți ani.

„În anul 2013 am depus un proiect de hotărâre foarte important în angrenajul pentru Capitală Culturală Europeană, ne luptăm cu toții pentru acest deziderat . Am cerut ca Teatrul Vechi și Casa Hirschl să fie achiziționat și renovat de către municipalitate.Am primit abia acum un răspuns că au fost alocați niște bani, mai precis o sumă „foarte serioasă”, undeva în jur de 10.000 de lei probabil, pentru o evaluare a imobilului. Nu știu dacă cu 10.000 lei se poate face o evaluare a unui asemenea imobil. Deci acesta a fost răspunsul pe care l-am primit de la specialiștii din executivul Primăriei. Nu mi s-a precizat exact ce se va face sau la ce va fi folosită această sumă de 10.000 de lei. Clădirea Teatrului Vechi se degradează pe zi ce trece. Acolo a fost prezent inclusiv Eminescu cu trupa de teatru a lui Pascali când au avut un eveniment, iar în 1908 a fost inaugurat primul cinematograf, „Urania„, deci zic eu este vorba de un imobil foarte important care putea fi achiziționat la această oră. Acum aproximativ trei săptămâni a fost lansată din nou intenția municipalității de a achiziționa printre alte clădiri cum ar fi Turnul de apă, clădirea Marta de la Astra, Teba, inclusiv Teatrul vechi. E rău că după doi ani de zile domnul primar împreună cu cei de la PNL s-au gândit că totuși ar fi bine să-l achiziționeze, că daca-l mai țin doi ani așa o să se dărâme cu totul”, a declarat co-președintele ALDE, Ionel Ciupe.

Co-președintele Ciupe a făcut referire și la un alt proiect mai vechi depus de dânsul, acela de amplasare a unei statui a lui I.C. Brătianu

„ Am primit un răspuns la solicitarea făcută de mine, ca statuia să fie față în față cu statuia lui Vasile Goldiș, față în față cei doi titani ai uniri din România. Mi s-a sugerat de către specialiștii din Primărie să găsesc o altă locație, părerea lor a fost ca această să fie amplasată pe strada IC Brătianu, undeva în intersecția cu Vasile Milea (n.r. lângă fosta vilă a lui Americanca), aș spune totuși că după atâția ani, consider acest răspuns ca satisfăcător. Eu consider că cea mai bună locație ar fi totuși față în față cu Goldiș”- a mai declarat Ionel Ciupe

După conferința de presă, Ionel Ciupe a depus o jerbă de flori la mormântul lui Vasile Goldiș din Cimitirul „Eternitatea”

No Comments

Comments for Co-președintele ALDE, Ionel Ciupe a primit două răspunsuri favorabile din partea Primăriei are now closed.