Colectarea de bunuri pentru sinistrați continuă

Written by admin. Posted in Social

Tagged: , ,

Published on iulie 12, 2018 with No Comments

La Centrul de colectare de bunuri înființat de Instituția Prefectului – Județul Arad, la inițiativa Ministerului Afacerilor Interne și cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport Arad, continuă preluarea donațiilor făcute în mod voluntar de populație, pentru a veni în sprijinul persoanelor sinistrate din județele afectate de inundații de la nivelul României. Centrul este funcțional zilnic, între orele 08.00 – 18.00, în spațiile aferente Bazinului Olimpic Delfinul, din Arad, Piața Sporturilor FN.

Dna Florentina Horgea – Prefectul Județului Arad, îi roagă pe toți cetățenii municipiului și județului să doneze, pentru persoanele sinistrate din județele afectate de inundații, atât alimente din gama celor neperisabile, cât și îmbrăcăminte sau încălțăminte, cu rugămintea ca acestea să fie în stare decentă, mulțumindu-le tuturor celor care vor găsi de cuviință să participe la această acțiune.

 

 

No Comments

Comments for Colectarea de bunuri pentru sinistrați continuă are now closed.