Joi, 20 iunie 2013, Comisia pentru Muncă a PDL Arad s-a reunit în prima şedinţă din acest an pentru discutarea principalelor proiecte şi acţiuni în domeniul social care vor fi demarate în perioada imediat următoare la nivelul judeţului. Şedinţa a fost prezidată de doamna deputat Claudia Boghicevici, coordonatoarea comisiei la nivel judeţean şi membru în Comisia pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor. Într-o conferinţă de presă desfăşurată vineri, 21 iunie a.c., deputatul Claudia Boghicevici a prezentat strategia PDL în domeniul muncii şi protecţiei sociale, precum şi principalele activităţi care vor fi derulate în cadrul Comisiei, subliniind că, din opoziţie, PDL va veni cu propuneri constructive pentru îmbunătăţirea situaţiei pieţei muncii, grav afectate de acţiunile guvernului USL.
„Această Comisie pentru Muncă există la nivelul PDL Arad încă din 2011 şi a constituit mereu un laborator de idei şi soluţii pentru problemele grave ale pieţei muncii din România. Activitatea acestei Comisii este cu atât mai necesară cu cât, sub guvernarea USL, ceea ce trebuia să asigure o relansare a economiei şi o revigorare a domeniului social-economic devine pe zi ce trece o dezamăgire cruntă şi chiar un pericol pentru soarta ţării noastre. În ceea ce priveşte domeniul muncii şi protecţiei sociale, politica USL pare a fi o politică a răzbunării de neînţeles faţă de PDL. Altfel cum se poate explica faptul că proiecte de legi lăsate aproape finalizate de guvernul PDL – modificarea Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor de şomaj sau cele privind ucenicia, zilierii sau economia socială – au fost denaturate sau nu au fost aprobate nici după un an de guvernare USL, deşi erau vitale pentru creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă. Guvernul USL a promis în campania electorală în cel mai demagogic mod cu putinţă crearea a nu mai puţin de 1 milion de locuri de muncă în 4 ani de guvernare. Nu doar că nu au creat 1 singur loc de muncă, dar au şi generat aproape 70 de mii de noi şomeri. Astfel, numărul şomerilor înregistraţi la ANOFM a crescut drastic, cu 66.586 persoane (15,6%) de la sfârşitul lunii aprilie 2012 până în prezent. Iată de ce noi am stabilit deja calendarul de acţiuni care vor fi demarate la nivelul judeţului Arad şi al fiecărui colegiu. În afara proiectelor de lege deja depuse de PDL sau aflate în pregătire, cele legate de modificarea Legii 76 privind asigurările pentru şomaj, de proiectul Legii Economiei Sociale, al Legii Meşteşugurilor, al Legii privind Ucenicia la locul de muncă sau al Legii privind drepturile copiilor, Comisia se va îndrepta prioritar şi asupra proiectelor pentru îmbunătăţirea accesului tinerilor pe piaţa muncii. În plus, Comisia pentru Muncă a PDL Arad se va implica în acţiuni sociale la nivelul judeţului pentru rezolvarea cazurilor sociale semnalate de cetăţeni sau identificate de noi”, a declarat Claudia Boghicevici.
La rândul său, Ioana Tomoioagă, membră a Comisiei pentru Muncă a PDL Arad, a prezentat primele proiecte care vor fi derulate pentru facilitarea accesului tinerilor pe piaţa muncii „În urma şedinţei de ieri am stabilit deja primele proiecte pe care le vom demara pe acest subiect, şi mă refer la proiectele privind voluntariatul tinerilor în instituţiile publice şi cel privind internshipul. Statul român trebuie să facă eforturi pentru a legifera voluntariatul tinerilor în instituţiile publice, astfel încât aceşti tineri să capete deprinderile necesare integrării pe piaţa muncii încă de pe băncile facultăţii sau chiar ale liceului. Pentru aceasta ar fi nevoie ca munca de voluntariat să fie recunoscută în cadrul curriculei şcolare şi să fie încurajată, cu atât mai mult cu cât ea nu ar fi recompensată şi financiar. Deci interesul ar fi pentru toate părţile implicate. În acelaşi timp, trebuie dezvoltat proiectul privind internshipul, care ar trebui să fie mai mult decât este acum stagiul de practică în anii facultăţii. Concret, statul ar trebuie să încurajeze parteneriatul cu mediul privat, inclusiv prin acordarea de facilităţi angajatorilor care acordă stagii de internship studenţilor sau tinerilor sub 25 de ani în general”, a subliniat Ioana Tomoioagă.
No Comments
Comments for Combaterea şomajului, accesul tinerilor pe piaţa muncii şi proiectele sociale –priorităţile Comisiei pentru Muncă a PDL Arad are now closed.