Compania de Apă Arad a venit în sprijinul asociațiilor de proprietari care au solicitat ca emiterea facturilor să se facă în a doua jumătate a lunii. Astfel, datorită implementării noului program de citire a contoarelor, pentru asociațiile de proprietari din municipiul Arad a rezultat un decalaj al perioadei de citire în luna ianuarie 2021 față de luna decembrie 2020. (respectiv în luna ianuarie contoarele s-au citit mai târziu cu 2 săptămăni decât în mod obișnuit, cu precădere în cartierul Micălaca). Din această cauză, factura a fost emisă pe o perioadă mai mare de timp, valoarea acesteia fiind mai ridicată decât de obicei.
Compania de Apă Arad precizează încă o dată că s-a facturat consumul înregistrat de contoare și citit de angajații Companiei, astfel, perioada de consum fiind mai mare, a rezultat o valoare crescută a facturii. Aceasta a fost singura soluție pentru a putea organiza un program de citire lunară a contoarelor. O dată cu următoarea factură, situația va reveni la normal.
No Comments
Comments for Compania de Apă Arad a venit în sprijinul asociațiilor de proprietari are now closed.