Începând cu data de 26 mai 2016, Compania de Apă urmează să execute o serie de lucrări de cuplare a reţelelor de apă potabilă în oraşul Ineu.
Lucrările reprezintă următorul pas derulat în cadrul Contractului CL7 Reabilitare şi extindere reţele de apă şi reţele de canalizare în Ineu, Pâncota şi Şiria, şi constau în legarea noii conducte de distribuţie la Staţia de Tratare şi cuplarea reţelelor realizate de curând la reţeaua existentă. Acestea se vor derula în mai multe etape, în funcţie de programarea zonelor de lucru.
Astfel, joi, 26.05.2016, se execută trecerea sistemului de distribuţie a apei la microsistemul de alimentare Ineu – pe coloana nouă de distribuţie. Lucrarea necesită întreruperea totală a furnizării de apă potabilă în Ineu în intervalul orar 23:00 – 06:00, afectând şi localităţile Şicula, Chereluş şi Gurba.
Luni, 30.05.2016 are loc cuplarea noii reţele de apă de pe Strada Eminescu la reţeaua existentă de pe Calea Traian. Lucrarea necesită întreruperea totală a furnizării de apă potabilă în Ineu în intervalul orar 10:00 – 15:00.
Marţi, 31.05.2016, are loc cuplarea reţelei de pe Strada Eminescu la cea de pe strada Amurgului. Lucrarea necesită întreruperea totală a furnizării de apă potabilă în Ineu în intervalul orar 10:00 – 15:00.
De asemenea, în cazul în care apar nereguli în desfăşurarea lucrărilor, există posibilitatea ca restricţia de apă să fie menţinută şi pentru ziua de miercuri.
La reluarea alimentării cu apă potabilă este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, se recomandă utilizatorilor să nu folosească apa pentru consum şi în uz casnic până la limpezirea ei completă.
Proiectul este cofinanţat din Fondul de Coeziune, în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Mediu”, Axa prioritară 1: Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată.
No Comments
Comments for Compania de Apă Arad efectuează lucrări de cuplare în oraşul Ineu are now closed.