Ministerul Fondurilor Europene, prin Direcția Generală Programe Infrastructură Mare, a transmis Instituției Prefectului – Județul Arad, precum și către S.C. Compania de Apă Arad S.A., ADI Apă canalizare Județul Arad și Consiliul Județean Arad, o adresă ce arată consecințele grave ale punerii în aplicare a Hotărârii nr. 299 din 22.12.2015 a CJA, privind aprobarea mandatării reprezentanților Județului Arad pentru a solicita Consiliului de Administrație al S.C. Compania de Apă S.A. Arad convocarea Adunării Generale a Acționarilor și modificarea sistemului de administrare al companiei.
„Concluziile formulate de Directorul General al Direcției Programe Infrastructură Mare din cadrul Ministerului Fondurilor Europene sunt fără echivoc: aplicarea hotărârii 299/2015 a Consiliului Județean poate duce la declararea ca neeligibil a întregului proiect privind Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în Județul Arad, însemnând că se vor pierde toți banii europeni aferenți proiectului.
Am speranța că factorii decidenți vor lua măsurile necesare pentru revocarea acestei hotărâri care, iată, poate bloca un proiect european major al Județului Arad, cu derulare multianuală, al cărui beneficii au fost explicate în repetate rânduri chiar de cei responsabili să îl pună în aplicare”, a declarat Prefectul Județului Arad, Cosmin Pribac.
No Comments
Comments for Compania de Apă Arad putea pierde o grămadă de bani are now closed.