Peste 8.000 de imobile vor avea carte funciară, documentele urmând a fi înmânate, în următoarea perioadă, proprietarilor. Documentele au fost eliberate prin Programul național de cadastru şi carte funciară 2015-2023, finanțarea fiind asigurată de către Agenția Națională de Cadastru şi Publicitate lmobiliară.
Primele cărți funciare au fost înmânate proprietarilor în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc la Cuvin, în prezența a numeroși reprezentanți ai instituțiilor implicate în acest proces: Laurentiu Alexandru Blaga, preşedinte – director general al ANCPI, lustin Cionca, preşedintele Consiliului Judetean Arad, Olimpia Popa, subprefectul judetului Arad, Tatiana Clepe, directorul OCPI Arad şi Corneliu Popi Morodan, primarul comunei Ghioroc.
„Județul Arad se află pe locul cinci în țară la înregistrarea cadastrală. Este o poziție care ne onorează și sunt convins că în perioada următoare, datorită faptului că la guvernare se află un guvern care apreciază proprietatea, lucrurile vor evolua spre bine. Cunosc necesitatea cărților funciare din practică, deoarece am fost primar în localitatea Pecica. Pot să vă spun că a fost extraordinar din punctul colectării impozitelor, dar și al eliberării certificatelor de urbanism, pentru că toate aceste acte sunt extrem de importante. Atunci când vorbim despre fonduri europene primul lucru este proprietatea. Având intabularea tuturor proprietăților dați șansa fiecărui cetățean să acceseze fonduri europene. Aceasta este baza dezvoltării, iar eu vă felicit pentru reușită și pentru efortul depus!”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
No Comments
Comments for Comuna Ghioroc este, oficial, cadastrată! are now closed.