Din 2004, adică de 10 ani, de când în Municipiul Arad a fost reamplasat „Monumentul Discordiei şi al Vrajbei Milenare”, botezat Hungaria Milenară şi pus în Parcul aşa-zisei „Reconcilieri Româno-Maghiare” pare că este o permanentă tribună a iredentismului şi revizionismului maghiar, de vreme ce aici, de 10 ani, se petrec doar manifestări comemorative ale celor 13 generali, chipurile Martiri ai Ungariei, în realitate nişte ofiţeri în armata austriacă, dezertori, mercenari, ofiţeri în căutare de aventură şi grade militare, dar şi avere în Transilvania. Şi le-au primit din partea Ungariei. Toate acestea au costat însă poporul român 40.000 de morţi, peste 100 de preoţi ortodocşi români asasinaţi, peste 300 de aşezări româneşti (sate şi comune) rase cu tunul de pe faţa pământului. Şi iată că an de an după2004 în Parcul Reconcilierii Maghiare, comemorează doar maghiariim(şi încă de două ori pe an). Am crezut că e civic, e patriotic să ne cinstim EROII şi MARTIRII măcar o dată pe an. SUNTEM OBLIGAŢI SĂ FACEM ACEST GEST PENTRU A LE PĂSTRA AMINTIREA VIE. 40.000 de martiri români ne privesc din cer şi ne obligă să ne manifestăm ca adevăraţi români, aici în casa noastră, în patria noastră. Dar iată că nu suntem lăsaţi de către o autoritate infestată de elementul şovin maghiar. De aceea spunem deschis – Domnul Falcă nu vrea să manifestăm paşnic, să ne comemorăm MARTIRII, nici pe 15 martie, nici pe 6 octombrie din următoarele motive:
a. Dl Falcă se bazează pe o majoritate fragilă în C.L.M. ARAD, iar dacă ne acordă şi nouă românilor drepturi, atunci cele două voturi ale UDMR Arad sunt discutabile şi pun în pericol majoritatea lui Falcă în C.L.M. Arad.
b. Orice român adevărat nu poate să nu simtă româneşte şi să nu-şi cinstească eroii.
Noi cei din Noua Dreaptă am depus coroane de flori la Arcul de Triumf nu doar de 15 martie sau 6 octombrie, dar nu am văzut ca dl primar Falcă să fi depus o singură coroană, măcar o dată, la Arcul de Triumf. Poate să spună dl Falcă, acest individ care se declară român şi moţ pe deasupra, de ce nu cinsteşte poporul român, MARTIRII şi EROII săi? Faptul că nouă celor de la Noua Dreaptă Arad nu ne dă autorizaţie de comemorare a victimelor celor 13 generali pretextând tot felul de motive este dovada clară a lipsei de patriotism şi de respect a primarului Falcă faţă de eroii patriei. Până şi solicitarea de a muta Monumentul Ostaşilor Români din Piaţa Avram Iancu este una antiromânească, o atingere gravă a demnităţii armatei române. Decizia Comisiei pentru avizarea adunărilor publice nr. ad. 58910 din 21.09.2012 prevede ca depunerea cererii pentru analizare şi acordarea avizului să se facă cu cel mult 3 luni înaintea datei desfăşurării manifestaţiei. Rea intenţia Comisiei se vede din documentele trimise către Asociaţia Noua Dreaptă, iar UDMR-ului i se acordă aviz favorabil cu 4 luni şi 5 zile înainte de data dedesfăşurare. Nouă celorlalţi ni se impun 3 LUNI. Careeste scopul Primăriei? Să favorizeze acţiunile iredentiste, şovine, iar noi românii suntem DISCRIMINAŢI în propria ţară. Noua Dreaptă filiala Arad a primit aviz nefavorabil al Comisiei în data de 8.01.2014 nr. ad. 78137, iar UDMR-ului i se aprobă cu 4 luni şi 5 zile peste termenul limită. Prima cerere a UDMR-ului este din 25.11.2013, iar completarea este depusă pe 31.12.2013. Se vede clar DISCRIMINAREA ROMÂNILOR în PROPRIA ŢARĂ. Vă rog să-l întrebaţi pe dl Falcă de ce are această atitudine antiromânească şi, în acelaşi timp, să aflaţi care este adevărata origine etnică a primarului Falcă, pentru că nu este român şi acest lucru explică de fapt comportamentul său antinaţional şi dus la extremă faţă de cei ce simt româneşte. Pe 15 martie nu putem să comemorăm pe cei 40.000 de martiri români căzuţi la datorie în 1848 pentru că nu vrea primarul Falcă. În schimb, hoardele de unguri cu steaguri secuieşti, cu hărţi ale Ungariei Mari, cu pozele lui Horthy, cu discursuri antiromâneşti, au dreptul LEGAL prin semnătura lui Falcă de a manifesta în Arad. Punem o întrebare: azi când se ştie că Ungaria vrea să cumpere pământul Ardealului va mai avea curajul vre-un ungur să vină la Arad pe 15 martie să manifesteze? Noi un lucru ştim sigur: cu voia sau fără voiaautorităţilor, vom fi la datorie în Parcul Reconcilierii pe 15 martie şi garantăm tuturor arădenilor şi întregii Românii că aici nu va mai flutura niciun steag secuiesc şim niciun însemn al Ungariei Mari !!
No Comments
Comments for Comunicat de presă remis de către Noua Dreaptă, filiala Arad are now closed.