Mai rău decât pe vremea lui Voronin! Președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012, George Simion, a primit interdicție de intrare în Republica Moldova până pe 20 decembrie.
În această dimineață, cetățeanul român George Simion a fost întors din vama Albița de către polițiștii de frontieră, fără a primi altă explicație în afara celei că în statul de peste Prut lucrurile funcționează altfel.
În contextul alegerilor parlamentare care au avut loc în Republica Moldova pe 30 noiembrie, George Simion a avut poziții publice în care a criticat practicile anti-românești ale unor guvernanți de la Chișinău.
,,Este de-a dreptul elucubrant ceea ce mi s-a întâmplat! Mergeam la Chișinău pentru a pune la punct detaliile unei reuniuni a jurnaliștilor din România și Republica Moldova. Cer sprijinul autorităților României pentru a pedepsi acest abuz, care este unul la ordinea zilei pentru cei peste trei milioane de români de peste Prut” a declarat George Simion.
Platforma Unionistă Acțiunea 2012 condamnă acțiunile autorităților așa-zis ”europene” de la Chișinău, care contrar declarațiilor și orientării asumate spre democratizare și dezvoltarea unui parteneriat consolidat cu România, urmăresc o strategie asemănătoare celei promovate de guvernarea comunistă.
În același timp, Acțiunea 2012 solicită autorităților statului român să ia măsuri de sancționare a comportamentului duplicitar demonstrat de ”europenii” de la Chișinău, pentru ca astfel de situații să nu se mai repete.
[nggallery id=256]
No Comments
Comments for Comuniștii au revenit la putere? George Simion are interzis în Republica Moldova are now closed.