În data de 21 septembrie 2017 conducerea ALDE Arad s-a deplasat în teritoriu, pe Valea Mureşului în comuna Conop, pentru o şedinţă de lucru. Pe lângă discuțiile legate de evaluarea activității organizațiilor din zonă, pe agenda discuțiilor au apărut și puncte extrem de importante pentru comunitățile locale din zonă. Cu această ocazie, conducerea ALDE a fost sesizată de către liderii și reprezentanții din zonă asupra a două probleme foarte importante cu care se confruntă locuitorii zonei. Prima este legată de exproprierile care vor fi făcute de către Ministerul Transporturilor prin Compania Naţională de Căi Ferate. De această măsură vor fi afectate câteva mii de persoane din 8 comune şi un oraş din judeţul Arad, respectiv: Petriş, Săvârşin, Vărădia de Mureş, Bata, Bârzava, Conop, Lipova, Păuliş, Ghioroc. CFR invocat articolul 8 din Legea nr. 255/2010, conform toţi cei care urmează a fi expropriaţi să se prezinte în termen de 20 de zile la sediul CFR din Bucureşti. ”Am socotit inoportună această cerinţă a CFR S.A. deoarece ar fi pus pe drumuri mii de cetăţeni, majoritatea oameni în vârstă, din localităţile mai sus enumerate aşă că am interpelat conducerea CFR S.A. și am cerut să se găsească o modalitate de rezolvare a acestei situaţii pe plan local, prin primării. Dorim să informăm cetăţenii că demersul nostru a avut succes şi se va găsi o modalitate de rezolvare pe plan local a acestei probleme. Sigur nu va mai fi necesară deplasarea lor la Bucureşti. Vom reveni cu amănunte imediat ce se va stabili noua procedură”, declară Președintele ALDE Arad, dl. Florin Galiș.
A doua problemă care ne-a fost semnalată este legată de problemele cu energia electrică care a apărut după furtuna din 17 septembrie 2017. Doar în localitatea Conop au fost zeci de persoane cărora li s-au ars diferite aparate electrocasnice din cauza unui puseu de tensiune.
”La întâlnirea cu domnul ministru al energiei care a avut loc în data de 22.09.2017, am ridicat această problemă şi, după intervenţia domnului ministru la directorul pentru România a Enel, aceştia au fost de acord ca reclamaţiile cetăţenilor să fie centralizate la primărie şi apoi să fie prezentate la Enel fără a mai trebui să se deplaseze fiecare cetăţean la Arad„ , afirmă Președintele ALDE Arad..
” Sunt doar două probleme ale cetăţenilor care ne-au fost semnalate şi asupra cărora echipa ALDE Arad a acţionat cu celeritate pentru rezolvarea lor. Îi mulțumesc în mod expres liderului ALDE din Conop, Ionel Șoimoșan, pentru implicare și pentru faptul că ne-a adus la cunoștință aceste împrejurări. Şi în continuare, vom rămâne aproape de oamenii de rând şi de problemele lor, rugându-i, în acest context, ca ori de câte ori au probleme de natură instituțională, să ni le semnaleze, prin oamenii noştri din teritoriu, sau direct la sediul ALDE din Arad.”, a conchis Florin Galiș, Președintele ALDE Arad.
No Comments
Comments for Conducerea ALDE Arad s-a deplasat pe Valea Mureşului în comuna Conop are now closed.