“Programul de bună guvernare pentru mediul de afaceri – Soluții practice pentru sprijinirea întreprinzătorilor autohtoni” a fost tema conferinţei de presă organizată de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România – CNIPMMR, azi, la Arad.
Eveniment la care au fost prezenţi Florin Jianu – președinte al Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Liviu Rogojinaru – secretar general, Mircea Purcaru şi Mihaela Breaz, preşedinte, respectiv director executiv al filialei arădene a acestei organizaţii.
Florin Jianu a dorit să aducă în atentia autoritatilor publice locale, dar si a mediului de afaceri local si regional, importanta si necesitatea implicarii in actiuni coerente de sprijinire a companiilor, in special a celor cu capital autohton.
Acesta precizat că Programul de Guvernare 2016-2020 al Mediului de Afaceri, înaintat tuturor partidelor politice, este structurat pe şapte capitole: Măsuri administrative/ institutionale, Accesul la finanţare, Sprijinirea şi promovarea antreprenoriatului, Stimularea creării de locuri de muncă în sectorul privat, IMM-urile inovative şi internaţionalizarea, Sprijinirea turismului și cuprinde următoarele obiective:
- Măsuri legislative, o structură administrativă modernă aliniată nevoilor antreprenorilor: Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului,
- Plasarea României ca ţara cu mediul antreprenorial cel mai atractiv din regiunea de sud-est a Europei,
- Plasarea României în primele 20 de tari la nivel global (indicator măsurabil in rapoartele Doing Business, locul 37 în anul 2016, şi în Global Entrepreneurship Index rankings, locul 42 în 2016),
- Protejarea investitorilor romani prin sustinerea eforturilor acestora de investitii si promovarea intereselor de export ale acestora,
- Transferul de autoritate din partea statului spre entitati de tip parteneriat public-privat,
- Debirocratizarea masivă a sistemului (niciun document pe care statul îl detine nu poate fi solicitat unui contribuabil, nicio sancţiune administrativă fără o actiune de prevenţie),
- Un sistem fiscal atractiv,
- Programe de finanţare adecvate antreprenoriatului implementate în parteneriat public-privat,
- Reducerea şomajului in rândul populaţiei tinere, cu vârsta până în 25 de ani, de la 24% în prezent, la sub 3%.
Florin Jianu a fost ministru pentru IMM-uri, mediul de afaceri și turism din martie până în decembrie 2014, președinte al Uniunii Europene a Tinerilor Întreprinzători (Young Entrepreneurs of the European Union – JEUNE) din ianuarie 2012 până în martie 2014 și președinte al Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România din ianuarie 2008 până în martie 2014.
Întâlnirea de la Arad va fi urmata joi, 22 septembrie, de o alta, de data aceasta la Timisoara.
No Comments
Comments for Conducerea CNIPMMR a prezentat “Programul de bună guvernare pentru mediul de afaceri – Soluții practice pentru sprijinirea întreprinzătorilor autohtoni” are now closed.