Administraţia Falcă persistă în intenţia de a impune noi obligaţii financiare arădenilor, prin creşterea preţurilor pentru abonamente şi bilete la ştrand şi prin majorarea tarifelor de parcare. „Intenţia primarului Falcă de a impune noi biruri arădenilor nu poate fi mascată de iniţiativa conducerii unei societăţi comerciale şi a unor colegi din Consiliul Local. Aşa cum am precizat foarte clar când bugetul Recons a fost supus dezbaterii în CLM, noi vom vota împotriva acestei propuneri. Dorim să le reamintim arădenilor că la momentul transferării ştrandului către Recons, consilierii PSD au cerut garanţii că această mişcare nu va conduce la creşteri de preţuri la abonamente şi bilete. Iată că acum administraţia locală nu se ţine de cuvânt şi vine cu o propunere de majorare semnificativă a preţurilor, pe care nu o putem accepta. Ştrandul este principalul spaţiu de agrement al arădenilor şi nu este normal ca preţurile prohibitive să limiteze accesul cetăţenilor cu venituri medii şi sub medie. În acelaşi timp, considerăm nejustificată intenţia de majorare a tarifelor de parcare. Reamintim faptul că sistemul de parcare funcţionează pentru a disciplina şi fluidiza traficul, nu pentru a face bani, pe spatele arădenilor, în numele unei societăţi comerciale sau a administraţiei locale. Facem apel la colegii noştri consilieri din celelalte partide să voteze aşa cum le dictează conştiinţa şi cu gândul la cetăţeni, nu cu gândul la dispoziţiile pe care le primesc de la partid. În mod special, facem apel la foştii noştri colegi din USL, care au promis arădenilor că le vor elibera ştrandul şi că nu vor fi de acord cu nici o majorare de taxe, impozite sau tarife”, a spus consilierul municipal Gheorghe Săplăcan.
No Comments
Comments for Consilierii PSD se opun majorării tarifelor la ştrand şi parcare are now closed.