Consiliul Județean Arad a contractat un leasing financiar de un milion de euro pentru achiziţionarea de aparatură medicală performantă

Written by admin. Posted in Social, Top News

Tagged: , , , ,

Published on februarie 25, 2014 with No Comments

Consiliul Județean Arad a contractat un leasing financiar de un milion de euro pentru achiziţionarea de aparatură medicală performantă pentru dotarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. Perioada de rambursare a creditului va fi de 10 ani. Aparatura, conform procedurilor legale, urmează să ajungă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă în maxim trei luni de zile.

Astfel, se doreşte dotarea blocului operator şi a secţiilor de Anestezie şi Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, secţii unde aparatura medicală în mare parte este uzată iar mobilierul medical, învechit. Necesitatea dotării corespunzătoare este determinată şi de numărul ridicat de intervenţii chirurgicale şi numărul de pacienţi internaţi ce se rulează în timp. Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad consideră prioritare investiţiile în sistemul medical arădean, achiziţionarea acestei aparaturi fiind pusă în discuţie încă din anul 2011. „Am construit poduri, am asfaltat şosele, am dus bani spre cultură, dar nimic nu se compară cu privilegiul de a putea contribui la salvarea de vieţi şi ameliorarea stării de sănătate a arădenilor. Noile aparate vor răspunde nevoilor unui număr mare de pacienţi, chiar şi în cazurile deosebite”.

În urma contractării acestui credit vor fi achiziţionate: două aparate complexe de ventilație artificială pentru menținerea funcțiilor vitale, un defibrilator, stație centrală şi monitoare complexe pentru funcțiile vitale, două laringoscoape cu fibră optică, trei aparate de anestezie cu sistem de monitorizare, patru mese de operaţii multifuncţionale cu accesorii pentru chirurgia generală şi mese de operaţie multifuncţionale. De asemenea, secţiile vor fi dotate cu un aparat Roentgen mobil cu braț, un sistem de iluminare şi tehnologie LED, cu cameră video și monitor, un sistem avansat pentru chirurgie laparoscopică HD, sisteme de electrochirurgie cu sigilare vasculară, tărgi şi dulapuri de depozitare pentru instrumentar medical.

Strategia Consiliului Judeţean Arad este centrată pe rezolvarea problemelor comunităţii în domeniul infrastructurii sănătăţii. Avem nevoie cu toţii de un spital cu nivel înalt de dotare, care să asigure furnizarea serviciilor medicale cu grad mare de complexitate, atât în interesul pacienţilor, cât al corpului medical. Concret, de la preluarea în administrare a spitalului, Consiliul Judeţean Arad a investit în domeniul medical aproximativ zece milioane euro”, a conchis Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

 

No Comments

Comments for Consiliul Județean Arad a contractat un leasing financiar de un milion de euro pentru achiziţionarea de aparatură medicală performantă are now closed.