Consiliul Județean Arad a organizat, la Arad și la Chișineu Criș, dezbateri publice pentru prezentarea și discutarea proiectului drumului expres Arad-Oradea. La dezbateri au participat câțiva zeci de cetățeni, cărora autoritățile le-au oferit ultimele detalii privind stadiul și etapele proiectului, traseul drumului expres, cadrul legal care reglementează exproprierile.
„Ne dorim ca oamenii să fie bine informați cu privire la această investiție, a cărei valoare este de peste 2,2 miliarde de euro. Îi mulțumesc colegului meu, președintele Ilie Bolojan, că a participat la discuțiile de la Chișineu Criș și împreună am putut lămuri aspectele în discuție”, a declarat Iustin Cionca, președintele CJA.
No Comments
Comments for Consiliul Județean Arad a organizat, la Arad și la Chișineu Criș, dezbateri publice are now closed.