Consiliul Județean Arad alocă 1 milion de euro pentru a susține companiile aeriene care își iau angajamentul că vor opera curse regulate de pe Aeroportul Arad

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , ,

Published on aprilie 19, 2022 with No Comments

Consiliul Județean Arad a aprobat, astăzi, proiectul de hotărâre privind schema de ajutor de stat pentru susținerea activității companiilor aeriene de pe Aeroportul Arad în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID – 19, precum și documentele care trebuie depuse pentru solicitarea acordării acestui ajutor. „Este un demers necesar pentru a veni în sprijinul operatorilor aerieni și al Aeroportul Internațional Arad. Ne dorim ca prin această măsură să susținem mediul economic, dar și să oferim noi oportunități pentru investiții în economia județului”, a declarat Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.

Conform schemei de ajutor de stat, aprobată în prealabil de către Comisia Europeană, beneficiarii măsurii sunt companiile aeriene care se angajează să opereze zboruri regulate de pe/către Aeroportul Arad și îndeplinesc criteriile de eligibilitate, printre care prezentarea unui plan de afaceri prin care se angajează să opereze zboruri regulate din sau către Aeroportul Arad pentru cel puțin patru destinații, cu o frecvență minimă de 2 ori pe săptămână, pentru o perioadă de cel puțin 12 luni.

Bugetul total al schemei de ajutor de stat este de maxim 1.000.000 euro, suportat din bugetul Județului Arad. Ajutorul per companie nu poate depăși suma de 600.000 de euro și va fi acordat în 2 tranșe, până cel târziu la data de 30 iunie 2023.

 

 

No Comments

Comments for Consiliul Județean Arad alocă 1 milion de euro pentru a susține companiile aeriene care își iau angajamentul că vor opera curse regulate de pe Aeroportul Arad are now closed.