Patru noi drumuri județene vor fi modernizate de Consiliul Județean Arad: Felnac-Secusigiu-limită județ Timiș, Lipova-Neudorf, Peregu Mare-Peregu Mic și Mocrea-Chier-Târnova, lungimea totală a acestora fiind de peste 34 kilometri, iar valoarea estimate, de peste 320 de milioane de lei.
Vor fi executate lucrări complexe, atât de consolidare și modernizare a drumurilor, cât și amplasarea tuturor elementelor de siguranță rutieră (marcaje, indicatoare, parapete, stâlpișori reflectorizanți etc.) pentru a crește confortul și protecția participanților la trafic.
„Continuăm procesul de modernizare a drumurilor județene, iar astăzi am votat pentru modernizarea a patru noi tronsoane de drum. Suntem la capitolul aprobării componentelor tehnice și a costurilor estimative, urmând să găsim soluții pentru finanțarea efectivă a lucrărilor. Aceste drumuri sunt degradate, unele nu au mai fost modernizate de la proiectare, de acum 40 de ani. Avem nevoie de o infrastructură rutieră județeană modernă și sigură”, a afirmat Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.
Cele patru drumuri județene ce vor fi modernizate au următoarele caracteristici:
* Felnac-Secusigiu-limită județ Timiș: valoarea estimată – 114.034.712,49 lei (TVA inclusă), lungime – 13,1 km, durata executării lucrării – 24 luni (proiectare și execuție);
* Lipova-Neudorf : valoarea estimată – 67.498.253,39 lei (TVA inclusă), lungime – 5,7 km, durata executării lucrării – 8 luni (proiectare și execuție);
* Peregu Mare-Peregu Mic: 19.236.010,12 lei (TVA inclusă), lungime – 3 km, durata executării lucrării – 6 luni (proiectare și execuție);
* Mocrea-Chier-Târnova: 121.432.548,72 lei (TVA inclusă), lungime – 12,5 km, durata executării lucrării – 24 luni (proiectare și execuție).
No Comments
Comments for Consiliul Județean Arad demarează documentația pentru modernizarea a patru noi drumuri are now closed.