Ca urmare a vizitei efectuate la Consiliul Judeţean Arad la sfârşitul anului trecut cu prilejul Simpozionului Internaţional “Dialoguri Interculturale Româno-Chineze”, o delegaţie a Consiliului Judeţean Arad formată din Gheorghe Stoian, administrator public al judeţului Arad, Consuela Pop, consilier Serviciul Cooperare Internaţională şi Relaţii Externe, Daliana Moțiu, Raluca Ţuţuianu şi Delia Hugel va fi prezentă la cea de a III-a Reuniune a Reprezentanţilor Autorităţilor locale în format ,,16+1”, cu scopul de a încuraja colaborarea directă la nivelul local dintre ambele părţi în avantajul reciproc. Forumul economic va renuni 16 ţări europene şi se va desfăşura în perioada 14- 20 iunie în Tangshan- Provincia Hebei, China.
Casa Româno-Chineză filiala Arad, prin preşedintele Lizica Mihuţ, apreciază ca excepţională participarea delegaţiei arădene în China şi îşi exprimă speranţa unei colaborări benefice deopotrivă pentru România şi China.
Faptul că România va fi reprezentată de Consiliul Judeţean Arad la Forumul economic din China constituie o apreciere deosebită faţă de municipiul şi judeţul nostru, dar şi faţă de Casa Româno- Chineză, filiala Arad.
În cadrul evenimentului, judeţul Arad este singurul judeţ din ţară care va participa cu un pavilion expoziţional propriu, alături de România. Prin participarea la acest eveniment se urmăreşte dezvoltarea și identificarea de noi oportunități de colaborare în special în plan economic între Regiunea de Vest, județul Arad și parteneri din China. La revenirea delegaţiei din China, va fi organizată o Conferinţă de presă.
No Comments
Comments for Consiliul Judeţean Arad va reprezenta România la un forum economic în China are now closed.