Consiliul Județean Arad se alătură demersurilor ,,Let’s do it Romania!” și, în data de 24 septembrie îi cheamă pe arădeni la o campanie de curățenie la nivelul întregului județ. „Ne dorim să implicăm toți primarii în această acțiune. Este pentru al șaptelea an când ,,Let’s do it Romania!” organizează o campanie de strângere a gunoaielor. De această dată, ne implicăm și noi, institutional, pentru un impact cât mai mare. Astfel de activități se organizează punctual și de către primării, dar de această dată ne vom organiza sub egida Zilei Curățeniei Naționale”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean, d-na Claudia Boghicevici.
Peste 1,2 milioane de români s-au implicat până acum pentru strângerea deșeurilor, în edițiile precedente ale acțiunii organizate de ,,Let’s do it Romania!”. Anul acesta o noutate constă în faptul că organizatorii Zilei Curățeniei Naționale au anunțat că toți voluntarii care își vor raporta rezultatele vor intra într-o competiție, iar cei mai ,,harnici” cartatori pot câștiga premii în valoare de 5000 euro, precum: aparate foto, acumulatori solari, telefoane mobile, trotinete electrice, ghiozdane și accesorii pentru drumetii. Cinci ministere vor fi implicate în Ziua de Curățenie Națională: Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor, prin structurile sale (Apele Române, Garda Națională de Mediu, APM), ce va contribui la identificarea zonelor cu deșeuri; Ministerul Educației Naționale, care va implica din nou profesori și elevi; Ministerul de Interne, care va participa la curățenie cu instituțiile din subordine: Jandarmeria Română, Poliția Română; Ministerul Justiției, care se va implica prin Administrația Națională a Penitenciarelor, permițând deținuților cu regim semi-deschis, dacă doresc, să participe la acțiunea de ecologizare; Ministerul Transporturilor, care va face curățenie în gări și în apropierea acestora pe 24 septembrie.
În paralel, va fi organizată o campanie națională de colectare a hainelor, cărților și jucăriilor în vederea refolosirii acestora. Campania se va încheia cu Ziua de Curățenie Națională de pe 24 septembrie. „La nivelul județului Arad dorim să implicăm în această acțiune primari, functionari, voluntari, instituții cu atribuții în colectarea și gestionarea deșeurilor. Ne propunem ca Aradul să fie printre cele mai bine clasate județe”, a accentuat Claudia Boghicevici
No Comments
Comments for Consiliul Județean se implică în organizarea Zilei Naționale a Curățeniei: „Aradul să fie printre cele mai eficiente județe”! are now closed.