Consiliul Județean Arad, în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad, lansează programul ,,Sărbătorile Pascale în județul Arad”.
Programul își propune să pună în valoare specificul Podgoriei Miniș-Măderat, respectiv a zonei montane, colinare și de șes din județ. Un număr de 20 de pensiuni din județul Arad au fost invitate în prima fază să elaboreze oferte pentru sărbătorile pascale, acestea urmând sa fie promovate prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică.
,,Tradițiile pascale se păstrează în comunitățile arădene, nu numai în biserică, ci și în familie. Pe alocuri, ele sunt mai spectaculoase decât în alte zone ale țării. Mă refer și la slujbele religioase de la cea mai veche mănăstire ortodoxă din România, Hodoș-Bodrog, de la Basilica Papală Minor Maria-Radna, de la Mănăstirea Ortodoxă Sârbă de la Bezdin, de la mănăstirea de măicuțe din Gai, de la schitul Moneasa și pitoreasca mănăstire de la Feredeu. Dar, în același timp, sărbătorile pascale din județul Arad înseamnă și un specific cultural și gastronomic care îmbină tradițiile și caracteristicile bucătăriilor tradiționale română, maghiară, sârbă, bulgară, slovacă, germană. Acestea sunt câteva elemente care conturează unicitatea sărbătorilor pascale în județul Arad”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
,,Municipiul Arad se alătură acestei campanii prin care ne dorim să punem în valoare ceea ce oferă Aradul turistului din țară sau din străinătate! Oferta din județ se completează cu evenimentele culturale din municipiu, cu circuitele turistice oferite gratuit celor care vizitează Aradul, cu turismul istoric, bazat pe evenimentele și pe clădirile care poartă amprenta unor personalități și activități importante pentru această parte a Europei. Municipiul Arad participă în programul de promovare a sărbătorilor pascale în județ cu o ofertă bogată de activități organizate de Primăria Municipiului Arad, prin Centrul Municipal Cultural, dar și cu potențialul instituțiilor noastre de cultură, a agenților economici din domeniul hotelier și al restaurantelor. Ne-am dori ca acești agenți economici să elaboreze produse locale, după rețete arădene, cu denumiri specific arădene, pentru că Aradul, dincolo de celelalte calități, este o regiune gastronomică atractivă a României!” a declarat Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad.
Administrația județeană face un apel la proprietarii de pensiuni, hoteluri, restaurante, cafenele arădene să adere la programul de promovare a sărbătorilor pascale în județ și să accepte să fie promovate gratuit în cadrul acestui proiect, prin intermediul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Arad.
No Comments
Comments for Consiliul Județean și Primăria Municipiului lansează programul ,,Sărbătorile Pascale în județul Arad” are now closed.