Consiliul Judeţean Arad inteţionează să acceseze un împrumut în valoare de 50 de milioane de lei pentru două drumuri judeţene: Sintea Mare-Şepreuş, respectiv Gurahonţ-Buteni. Astfel, în şedinţa ordinară de vineri, consilierii judeţeni vor avea pe masa de lucru un proiect de hotărâre care vizează „aprobarea contractării unei/unor finanţări rambursabile interne/externe în valoare de maxim 50.000.000 lei pentru finanţarea unor obiective de investiţii de interes judeţean”.
În octombrie 2017, tot în cadrul plenului Consiliului Judeţean, s-au votat indicatorii tehnico-economici pentru cele două drumuri, tronsonul Sintea Mare-Şepreuş, cu o lungime de 14,3 km (valoarea împrumutului fiind de 20 milioane lei), respectiv tronsonul Gurahonţ-Buteni, de 22,2 km (30 milioane lei).
„Ambele drumuri au o importanţă strategică pentru judeţul Arad. Cel dintre Gurahonţ şi Buteni parcurge localităţile aflate în dreapta Crişului Alb (Iosaş, Pescari, Dieci, Cociuba, Berindia şi Paulian), cu beneficiari direcţi circa 9000 de locuitori, în timp ce cel de-al doilea tronson, Sintea Mare-Şepreuş asigură legătura dinspre vestul judeţului spre nord”, a afirmat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
„Dorim să contractăm un împrumut de 50 de milioane de lei pentru cele două drumuri. Sintea Mare-Şepreuş va intra într-un program de reabilitare, în timp ce Gurahonţ-Buteni va fi modernizat. Suntem nevoiţi să contractăm acest împrumut deoarece Consiliul Judeţean nu dispune de un buget suficient pentru a acoperi toate nevoile infrastructurii rutiere judeţene, care însumează aproape 1200 de kilometri de drum. Altfel ar fi stat lucrurile şi n-am fi fost nevoiţi să îndatorăm judeţul dacă actuala guvernare nu ar fi tăiat de la finanţare drumul Gurahonţ-Buteni, proiect depus de Consiliul Judeţean la Ministerul Dezvoltării, pentru a fi modernizat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.
Drumul Gurahonţ-Buteni a fost iniţial propus pentru finanţare prin PNDL (Programul Naţional de Dezvoltare Locală), dar guvernarea actuală a respins proiectul, alături de alte trei proiecte pentru drumuri: DN 79-Mişca-Apateu-Berechiu (19,900 km), Lipova-Şiştarovăţ-Cuvejdia (26,000 km) şi Târnova-Tauţ (9,000 km).
No Comments
Comments for Consiliul Judeţean vrea un împrumut pentru drumuri Sintea Mare-Şepreuş şi Gurahonţ-Buteni are now closed.