Prezenţa la Arad a reprezentanţilor Panfora Oil&Gas SRL şi Acoustic Geophysical Services Ltd., care au primit aviz din partea statului român pentru a executa explorări în vederea descoperirii de hidrocarburi convenţionale (petrol şi gaze naturale) în zona oraşului Curtici, a redeschis discuţia despre exploatarea gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice. Prezent la întâlnirea de miercuri a reprezentanţilor celor două societăţi cu prefectul Cosmin Pribac, preşedintele Confederaţiei Patronatului Român – filiala Arad, Marin Crişan, a cerut asigurări scrise că explorările (făcute pentru Grupul Mol) nu vizează descoperirea şi, apoi, exploatarea gazelor de şist. „Le-am cerut asigurări scrise că prin aceste explorări nu vizează exploatarea gazelor de şist, dar reprezentanţii celor două societăţi, nefiind de la cel mai înalt nivel, nu şi-au putut asuma un asemenea lucru. De aceea, săptămâna viitoare, laAradva veni şeful Mol România, pentru a clarifica aceste aspecte”, a declarat Marin Crişan, preşedintele Confederaţiei Patronatului Român – filialaArad. Acesta s-a dus la întâlnirea cu reprezentanţii Panfora Oil&Gas SRL şi Acoustic Geophysical Services Ltd., însoţit de vicepreşedintele Confederaţiei Patronatului Român – filiala Arad, Marcel Măinescu, şi un mediator, pentru a nu exista dubii în privinţa celor discutate.
În paralel cu demersurile Confederaţiei Patronatului Român – filialaArad, Consiliul Local Civic a anunţat că va organiza joi, 4 iulie 2013 (ziua Statelor Unite, ţară ce susţine exploatarea gazelor de şist), o dezbatere publica referitoare la problema exploatării gazelor de şist în judeţulArad. „Dezbaterea va avea loc la ora 17,30, în Sala Ferdinand a Palatului Administrativ, în măsura în care Primăria va fi dispusă să ne pună sala la dispoziţie. În caz contrar, dezbaterea va avea loc în aceiaşi zi, la aceeaşi oră, dar într-o altă locaţie ce va fi adusă la cunoştiinţa celor interesaţi în timp util”, a declarat Dan Artimon, unul dintre liderii Consiliului Local Civic.
De remarcat, că în această problemă, poziţia Consiliului Local Civic, care va fi prezentată şi în cadrul dezbaterii, este următoarea:
1. Autorităţile locale, în speţă Consiliul Judeţean şi autorităţile centrale, în speţă Guvernul şi reprezentantul acestuia în teritoriu – Prefectul, au obligaţia de a prezenta, argumenta sau justifica în faţa arădenilor poziţiile pe care le susţin. De aceea, la dezbatere sunt aşteptaţi reprezentanţii acestor autorităţi inclusiv parlamentarii arădeni.
2. Întrucât conform legii un referendum referitor la o problemă de interes local poate avea loc doar la solicitarea autorităţilor locale, vom cere acestor autorităţi organizarea unui referendum care să ofere aradenilor posibilitatea de a se pronunţa, după o corectă informare, în privinţa gazelor de şist.
3. În situaţia în care autorităţile locale nu vor organiza referendumul, considerăm îndreptăţite orice acţiuni de protest (conform legii), acţiuni pe care CLC le va sprijini şi la care va participa.
Sursa: Newsar.ro
No Comments
Comments for Consiliului Local Civic vrea referendum pe tema gazelor de şist are now closed.