Constantin Traian Igas, președintele Comisiei UNESCO: “Ii mulțumesc ambasadorului Nicolae Manolescu pentru sprijinul oferit Comisiei UNESCO”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , ,

Published on septembrie 30, 2014 with No Comments

Astazi, 30 septembrie 2014, a avut loc şedinta Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, la care a participat domnul Nicolae Manolescu, ambasadorul României la UNESCO.

Dezbaterile s-au concentrat pe obiectivele prioritare ale României la UNESCO pe termen mediu şi lung. Astfel, comisia a decis în unanimitate să facă eforturi suplimentare pentru consolidarea poziţiei României la nivelul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură prin sprijinirea demersurilor şi iniţiativelor instituţiilor naţionale. De asemenea, comisia consideră că este necesară o promovare mai eficientă a candidaturilor româneşti pentru funcţii de conducere în cadrul acestui organism internaţional.

“România ar beneficia de o vizibilitate crescută la nivel internaţional dacă s-ar intensifica eforturile de înscriere pe Lista Patrimoniului Mondial a unor monumente de patrimoniu naţional” declară senatorul Constantin Traian Igas.

Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO işi exprimă toata disponibilitatea în a susţine şi promova interesele României la UNESCO prin toate mijloacele aflate la dispoziţia sa.

“Ii mulțumesc domnului Nicolae Manolescu pentru sprijinul și deschiderea oferite în această perioadă de când am preluat conducerea acestei comisii parlamentare. Este un om extraordinar și un profesionist desavarsit” declară senatorul Traian Igas.

 

No Comments

Comments for Constantin Traian Igas, președintele Comisiei UNESCO: “Ii mulțumesc ambasadorului Nicolae Manolescu pentru sprijinul oferit Comisiei UNESCO” are now closed.