Constantin Traian Igaș: „PSD, devorator de președinți”

Written by florin coita. Posted in Politica, Top News

Tagged: , , , ,

Published on mai 05, 2016 with No Comments

igas (Copy)

„Constat că la început de campanie electorală, în Partidul Social Democrat se duc lupte cu propriii membri, dublând campania cu o alta, internă, pentru desemnarea unui nou președinte la Camera Deputaților. Ultimele evenimente ne fac să credem că Partidul Social Democrat este devorator de președinți. De la era Ion Iliescu până în prezent toți președinții de Cameră au fost detronați din interior. Urmează o decapitare și pentru Victor Ponta, dacă va accepta președinția Camerei Deputaților? Pentru că PSD nu este specialist doar în lovituri de țară ci, mai ales, în lovituri din interior.

Avem deja trei exemple: Năstase, Geoană și Zgonea, toți dați jos de PSD, partidul care i-a sprijinit să preia președinția unei Camere a Parlamentului. Valer Dorneanu a fost președinte pentru că avea ținută, dar PSD l-a preferat pe Zgonea, în defavoarea primului, probabil pentru a avea ce decapita.

Ironia sorții este că și alte partide au solicitat înlocuirea președinților de Cameră, însă nu au avut parte de reușite. Dar atunci când PSD a vrut să își mazilească un om, a făcut-o mai bine ca oricine altcineva. Cunosc foarte bine ceea ce spun pentru că am solicitat, ca lider de grup parlamentar, înlocuirea lui Mircea Geoană de la președinția Senatului. Schimbarea a avut loc doar atunci când conducerea PSD de la acea vreme a vrut să își mazilească propriul coleg.

Mai mult decât atât, în luptele machiavelice pe care PSD le duce cu orice membru care se opune trend-ului politic intern, socialiștii ajung să recunoască propriul mecanism din spatele numirilor în funcții importante ale statului român. PSD recunoaște că Valeriu Zgonea a fost ales în această funcție în calitatea sa de membru al PSD și nu în virtutea unor calități personale speciale.

În 2014, Zgonea spunea despre Ponta că este președintele care va unii românii, iar astăzi cel pe care îl lăuda îi vrea capul. Este bine că lucrurile se întâmplă așa și avem șansa să vedem cum astăzi PSD își arată fața, fața unui partid sadic. Să nu îi oferim șansa să facă aceleași lucruri și în comunitățile noastre! Avem nevoie de unitate pentru a deveni puternici și respectați, nu de dezbinare!” precizează Constantin Traian Igaş.

 

 

No Comments

Comments for Constantin Traian Igaș: „PSD, devorator de președinți” are now closed.