Zilele acestea a fost aprobată rectificarea bugetară, o rectificare făcută din disperare de un Guvern care urmăreşte doar să încătuşeze şi mai mult România. Apropierea de alegerile prezidenţiale îi face pe guvernanţi să îşi dea încă o dată arama pe faţă.
Dacă prima rectificare bugetară a anului 2014 a fost una negativă deşi semnele economice nu erau încă grave, astăzi, deşi suntem în recesiune economică, Guvernul a găsit totuşi bani să dea unor miniştri prin care vor să controleze rezultatul alegerilor prezidenţiale. Toate aceste mişcări se fac pe spatele nostru, al tuturor românilor, care contribuim la bugetul de stat.
În calitatea mea de senator al colegiului uninominal nr. 3 Arad, am datoria de a veghea asupra corectitudinii tratamentului acordat Aradului. Arădenii au dreptul să ştie ce face acest Executiv cu banii, cum îi cheltuie şi în ce măsură se întorc înapoi în comunităţile lor.
Pentru că Aradul a fost izolat în Guvernarea Ponta am adresat o interpelare ministrului Liviu Dragnea în care am cerut să mi se spună care sunt sumele ce vor fi date localităţilor atât pentru echilibrarea de bugete cât şi pentru Programul Naţional de Dezvoltare Locală, program accesat de majoritatea primăriilor judeţului nostru. Voi face publice listele cu banii care vor veni înspre fiecare localitate pentru a vedea ce judeţe se bucură la această rectificare de generozitatea Guvernului prezidenţiabilului Ponta, cele care contribuie mai mult la economia ţării, cum e Aradul, sau cele care le aduc doar voturi socialiştilor lui Ponta.
No Comments
Comments for Constantin Traian Igaş, senator de Arad: “Guvernul României – pentru unii mumă, pentru alţii ciumă” are now closed.