Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului au stabilit programul dezbaterilor pe marginea proiectului Legii bugetului de stat pe 2016. Dezbaterile vor începe vineri, în comisiile de specialitate, urmând ca acestea să lucreze şi în weekend.
“În Parlament a ajuns un proiect de buget care, pentru prima dată în ultimii ani, a respectat un principiu bugetar esențial, principiul publicității, cel prin care contribuabilului interesat îi este satisfăcută nevoia de informare. Astăzi se centralizează amendamentele parlamentarilor și grupurilor parlamentare pentru ca vineri dimineață să înceapă dezbaterile în comisiile de specialitate, la şedinţe urmând să participe şi miniştrii Guvernului Dacian Cioloș”, declară senatorul arădean, Constantin Traian Igaș.
Calendarul este unul destul de strâns pentru ca luni să se poată depune rapoartele asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2016. Tot luni vor începe și dezbaterile în Plenul reunit al celor două camere, urmând ca miercuri să fie votul final pentru adoptarea adoptarea Proiectului Legii bugetului de stat şi a Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016.
“În calitate de senator al Aradului, am preluat amendamente din întreg județul pentru că avem anumite priorități de care Guvernul trebuie să țină cont deoarece acestea nu sunt doar priorități locale, ci și naționale. Noi, membri grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, vom vota bugetul pe anul 2016 pentru că s-a respectat condiția de creștere a investițiilor publice de la 33% la 37%”, afirmă senatorul Constantin Traian Igaș.
No Comments
Comments for Constantin Traian Igaș, senator: “Începem dezbaterile pe Legea Bugetului pe anul 2016” are now closed.