Constantin Traian Igaș, senator: “La Conop se vede munca omului gospodar”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , ,

Published on octombrie 19, 2015 with No Comments

conop1

Senatorul Constantin Traian Igaș a participat, la invitația primarului Petrică Moldovan, la inaugurarea Căminului Cultural din Conop, localitate aflată în colegiul senatorial. Senatorul de Valea Mureșului a participat la inaugurările obiectivelor din Conop, așa cum a făcut în toate ocaziile de acest fel din colegiul său și din județul Arad.

Oamenii gospodari sfințesc locul, iar primarul Petrică Moldovan este un om foarte gospodar care a luptat pentru comuna pe care o păstorește. A reușit să reabiliteze acest Cămin Cultural cu sprijin atât din partea Guvernului, în anul 2009, cât și din partea Consiliului Județean. A făcut toate eforturile pentru Conop, a început tot ce era necesar pentru un trai frumos în comună iar acolo unde a fost necesar, a completat din bugetul local pentru a finaliza cele începute. Pentru toate aceasta trebuie apreciat. Îmi aduc aminte de localitatea Conop din perioada în care nu avea nici primărie reabilitată, nici școala de lăngă Primărie, nici drumuri asfaltate la Milova, nici Cămin Cultural renovat. Astăzi toate sunt făcute. Îmi aduc aminte când spuneam că trebuie să fie o legătura peste Mureș și acum îl avem, astăzi avem un pod peste Mureș. Cu sprijinul Consiliului Județean, cu sprijinul fiecăruia dintre noi, parlamentari de Conop, fiecare după puterea pe care am avut-o am pus umărul la dezvoltarea acestei localități”, a declarat senatorul de Valea Mureșului, Constantin Traian Igaș.

Dezvoltarea localității Conop nu stă pe loc. Primarul are multe proiecte începute și multe dintre ele sunt în faza finală, de dare în folosință. Pe lângă Căminul Cultural inaugurat duminică, 18 octombrie, recent a fost inaugurată și Școala din Milova și grădinița. Nu peste mult timp va fi încheiată și renovarea Școlii V-VIII din Conop. “În 2009, Căminul Cultural se afla într-o stare foarte proastă, dacă nu reușeam să obțin sprijin de la Guvern pentru acoperiș, am fi avut probleme în a menține clădirea. Mai apoi a venit sprijinul din partea Consiliului Județean și cu un ultim efort din bugetul local am reușit să reabilităm complet clădirea. Sprijinul din partea Consiliului Județean a fost constant, atât pentru cămin, cât și pentru școala din Milova și drumul comunal între Chelmac și Belotinț. Le mulțumesc tuturor celor care au pus umărul la dezvoltarea comunei, de la Consiliul Județean, la parlamentari, la reprezentanți ai Guvernului”, este de părere primarul Petrică Moldovan.

No Comments

Comments for Constantin Traian Igaș, senator: “La Conop se vede munca omului gospodar” are now closed.