Constantin Traian Igaș, senator liberal: “PNL și-a votat prioritățile legislative la ședința Biroului Politic Național”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , ,

Published on septembrie 01, 2015 with No Comments

CONSTANTIN TRAIAN IGAS

Partidul Național Liberal s-a pregătit pentru sesiunea parlamentară care începe astăzi, 1 septembrie. La ședința Biroului Politic Național, care a avut loc la Gura Humorului, reprezentanții PNL au votat o serie de priorităţi legislative.

Acestea vizează modificarea statutului poliţistului, cadastrul sistemului de irigaţii, îmbunătăţiri funciare, rediscutarea unui nou proiect al legii sănătăţii, legea învăţământului profesional, legi privind sprijinul olimpicilor din învăţământ şi sport pentru a-şi continua performanţele în ţară, privind simplificarea regimului fiscal al întreprinderilor mici şi mijlocii, sistem de redevenţe petroliere sau împărţire a profiturilor între Guvern şi companii pe baza unor criterii obiective şi flexibile, codul incompatibilităţilor şi atingerea unui plafon de 3% din buget pentru lucrări de infrastructură în transporturi.

Ca senator al PNL voi susține în Parlament propunerile votate la ședința BPN, cu atât mai mult cu cât în ceea ce privește Statutul polițistului, eu am lăsat la Minster un proiect pe care s-a lucrat foarte mult în comisia internă și pe care îl consider pregătit să intre în circuitul parlamentar dacă există voință. Proiectul de lege urmăreşte introducerea unor reglementări noi, adaptate la cerinţele unei poliţii moderne, precum stabilirea clară a provenienţei poliţiştilor, asigurarea stabilităţii în funcţie a poliţiştilor cu funcţii de conducere (prin introducerea mandatului pentru ordonatorii de credite secundari şi terţiari), întărirea autorităţii funcţiei de poliţist şi instituirea unui regim juridic al raporturilor de serviciu, adaptat specificului serviciului public poliţienesc”, este de părere senatorul Constantin Traian Igaș. Senatorul liberal amintește despre cadastrarea gratuită promovată și susținută de către Ministerul de Interne în perioada 2010-2012 și apreciază că este binevenit proiectul susținut acum de PNL privind cadastrul sistemului de irigații, ca o continuare la cel derulat prin Ministerul de Interne.

Biroul Permanent Național al PNL, întrunit sâmbătă la Gura Humorului, a adoptat o rezoluție prin care cere Parlamentului să voteze Legea votului prin corespondență astfel încât cel târziu în data de 1 noiembrie legea să fie publicată în Monitorul Oficial.

Votarea acestei legi este în continuare o datorie a tuturor partidelor politice, nu doar a PNL. Este un proiect foarte important pentru democrația românească, un proiect care are incluse și opiniile reprezentanților Autorității Electorale Permanente”, declară senatorul Constantin Traian Igaș.

No Comments

Comments for Constantin Traian Igaș, senator liberal: “PNL și-a votat prioritățile legislative la ședința Biroului Politic Național” are now closed.