Senatorul Constantin Traian Igaș a luat din nou atitudine față de modul defectuos în care CNADNR înțelege să își îndeplinească responsabilitățile. Parlamentarul arădean a adresat o interpelare premierului și ministrului transporturilor în care cere explicații referitoare la pericolul din spatele refuzului autorităților de a toaleta plantația rutieră de pe marginea DN 7.
“Încă de anul trecut am solicitat CNADNR să intervină pentru toaletarea plantației rutiere de pe Drumul Național 7. Din răspunsul primit și pagubele create de furtuna din ultimele zile trag concluzia că cei de la CNADNR au alte preocupări decât cele din fișa postului. În aceste condiții, sper că se va face curățenie în această instituție”, declară hotărât senatorul Traian Igaș.
Senatorul arădean afirmă că viața este mai importantă decât incompetența unor funcționari, iar ultimele evenimente arată că este nevoie de o evaluare a managementului acestei instituții. Parlamentarul a atras atenția asupra acestui lucru și într-o declarație politică de dată recentă în care spune că securitatea rutieră a României este la cote de avarie, după cum arată un raport al Comisiei Europene.
“Echipele de intervenție ale ISU Arad au fost nevoite să vină în sprijinul celor de la CNADNR pe segmentele de drum național în trei situații pe raza județului, deși acest lucru este în responsabilitatea secției de drumuri. Pagubele puteau fi evitate dacă CNADNR își respecta îndatoririle și curăța plantația rutieră. De aceea, Poliția Română poate face toate eforturile pentru a împiedica accidentele și a fluidiza traficul dacă se lovește de incompetența celor de la CNADNR. Am atras atenția și asupra securității rutiere din România aflată din nou în postura țării cu cel mai mare număr de decese rutiere. Avem rușinos de puțini km de autostradă, iar drumurile naționale sunt într-o stare deplorabilă. CNADNR poartă responsabilitatea pentru situația de fapt și nu le mai putem permite să se ascundă după deget”, afirmă senatorul Constantin Traian Igaș.
No Comments
Comments for Constantin Traian Igaș: “Viața este mai importantă decât incompetența celor de la CNADNR” are now closed.