Copleşitor

Recent, în sala „Ioan Slavici” al Hotelului „Continental Forum” am asistat, eu, împreună cu peste 120 de oameni la o lansare a unui volum biografic sau poate antologic, „Clipe retrăite”, a doamnei profesoare Florica Ranta Cândea sau cum îmi place mie să spun “DOAMNA NOASTRĂ DE LA MACEA”.

Cartea are o prefaţă semnată de cunoscutul şi apreciatul profesor universitar doctor Anton Ilica, care în patru pagini şi jumătate face cunoscută cititorului naşterea volumului şi zbaterile clipelor care merită retrăite.

Prima prezentare a cărţii este adusă în salonul ce poartă un nume mare al literaturii române şi supusă atenţiei auditoriului de către doamna profesoară universitar doctor Lavinia Betea, care în cuvinte meşteşugite încearcă şi reuşeşte să creioneze un portret. Expunerea porneşte de la prima pagină a cărţii care prezintă o fotografie a unei fetiţe îmbrăcată în straiele noastre de la Macea, dar nu este autoarea, este mama ei (fotografia poartă patina vremii). Apoi ne este prezentat obiectul cel mai de preţ pe care l-a creeat omul: cartea; încă din peşteră omul a dorit să-şi înfrângă frica şi singurătatea şi atunci a luat cărbuni din focul ce nu se stingea niciodată sau poate pietre din silex şi a zgârâiat pereţii; vechii egipteni desenau pe sarcofag imaginea celui decedat, la tinereţe, totdeauna la 17 ani, acela considerau ei că este trupul de slavă, forma cea mai perfectă a omului, toate acestea ducând la concluzia că autoarea şi-a sublimat fiinţa spirituală prin poezie şi a dăruit-o  cititorilor.

La rândul dumnelui, profesorul universitar doctor Anton Ilica este de părere că această carte este cartea cea mare, care o consacră pe autoare ca poet şi scriitor şi jocul ei cu cuvintele este făcut fără ifose de poet, doar cu sufletul adolescentin, care vrea clipa să nu se mai termine.

Actorul Valentin Voicilă, simbolul Revoluţiei arădene şi prieten de suflet al autoarei, care scrie versuri şi dumnealui, ne-a copleşit cu recitarea câtorva poezii din cartea lansată. Cu această ocazie i-am strâns mâna, doream acest lucru din 22 decembrie 1989, când mă aflam în faţa Primăriei din Arad, împreună cu alte mii de oameni şi i-am mulţumit pentru felul în care a condus Revoluţia arădeană, când puneam flori în ţevile puştilor din faţa noastră, eh,… vremea a trecut.

Despre carte şi despre autoarea cărţii s-a vorbit mult, preţ de aproape două ore, a vorbit de la Macea, chiar profesorul din şcoala măceană domnul profesor Carol Feher, care a fost vizibil emoţionat, dar care a reuşit prin cuvintele sale  să umple ochii asistenţei de lacrimi.

Alături de autoare a venit şi poeta arădeană care locuieşte la Viena doamna Sava Sifora, care în cuvinte frumoase a adus un omagiu şi un salut vienez.

Printre ceilalţi care au adus laude cărţii s-a aflat şi poetul Teodor Groza Delacodru venit tocmai din Sebia, scriitorul Valeriu Ilica, profesorul Horia Truţă, profesoara Iuliana Pintea şi profesoara Carina Ienăşel Baba.

De la Macea am fost nouă persoane în frunte cu primarul nostru, domnul Mercea Ioan, toţi iubitori de carte şi frumos, de asemenea iubitori ai satului nostru frumos cum nu este altul.

Cartea doamnei profesoare este o carte de adolescentă, scrisă la maturitate, sunt poezii care te trimit poate în trecut, poezii care îţi aduc aminte de satul natal, poezii care…te duc peste tot, sunt poezii care descriu o viaţă, un suflet, frământări singuratice care te fac să te scoli din pat şi să scrii scrisori pentru Crinaria. Scrisorile sunt scrise din Mănăstire, care nu este altceva decât Castelul de la Macea, secret dezvăluit de către autoare în cuvântul-spectacol dăruit nouă de cătrea cea care scrie cu sufletul.

Cartea are 365 de poeme şi aproape tot atâtea pagini, fiecare zi are un poem, fiecare cititor se regăseşte în paginile şi cuvintele potrivite, cartea nu va curge în van, ea va curge lin, chiar fluid picurând încet în sufletul cititorului, poate la prima citire, poate la a doua citire-am încercat să dau un răspuns întrebării pe care a pus-o autoarea pe semnul de carte, scris de dânsa cu roşu, da, este media generală şi este 10 (zece).

În volum am simţit mereu o prezenţă nevăzută, o prezenţă diafană, este vorba despre fiul autoarei, Cristian, un maestru al penelui, recunoscut pe plan international.

Ştii, fiule

                                    Ştii, fiule

                                    Azi noapte

                                    Te-am visat

                                    Cu două mere

                                    Coapte

                                    În cupa

Timpului

                                    De cristal

                                    Opreşte

                                    Timpul

                                    Sau

                                    Dă-i culoarea

                                    Merelor

Sentimente puternice, sentimente materne ascunse în cuvinte puţine, mesaje, metafore, fac parte din cuvintele măiestru puse unul lângă altul, încă o dată se dovedeşte realitatea proverbului, esenţele tari se ţin în recipiente mici.

Seara s-a terminat cu un pahar de vin, o prăjitură şi multe, multe fotografii, clipe retrăite ca într-un perpetum mobile, clipe care toţi am dorit să nu se mai termine şi să le retrăim în veşnicie. Mulţumesc, “DOAMNA NOASTRĂ DE LA MACEA!”

IOAN ALEXANDRU ARDELEAN