Majoritatea universităţilor din România au crescut, în ultimul an, atât taxele de studiu, cât şi taxele de cămin, potrivit studiului “Responsabilitate pentru Educaţie!” lansat de ANOSR.
Analizând situaţia din cadrul a 23 de universităţi din ţară, ANOSR a constatat că în 17 dintre acestea (74 la sută) au crescut taxele de studiu sau au existat discuţii în acest sens, în jumătate dintre universităţile analizate taxele de şcolarizare fiind deja crescute începând cu noul an universitar.
Academia de Studii Economice Bucureşti a crescut taxele pentru licenţă şi masterat cu 500 de lei (de la 3.000 la 3.500 de lei, respectiv de la 4.500 la 5.000 de lei), iar pentru doctorat cu 1.000 de lei (de la 5.500 la 6.500 de lei). La Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi taxele au crescut anul trecut, la nivelul licenţă, diferenţa fiind în general de la 2.200 la 2.700 de lei. La Universitatea de Arte şi Design Cluj-Napoca taxa a crescut de la 3.000 la 3.300 de lei. La Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava, taxa de şcolarizare a crescut cu valori cuprinse între 500 şi 900 de lei iar Universitatea “Dunărea de Jos” Galaţi a crescut taxa cu 200 de lei la domeniile tehnice şi 100 de lei la domeniile umane.
Totodată, studiul ANOSR mai arată că, în 57 la sută dintre universităţile analizate, au crescut taxele de cămin, sau a fost discutată posibilitatea creşterii la nivelul conducerii universităţii.
“Acest lucru nu vine deloc ca o surpriză, având în vedere că subvenţia cămine-cantine nu a mai crescut din 2007, neadaptându-se astfel la rata inflaţiei. De asemenea, au scăzut considerabil şi investiţiile în reparaţii şi modernizări ale căminelor”, mai precizează sursa citată.
Reprezentanţii ANOSR precizează că există cămine în care regia lunară a atins valori record: 500 de lei – căminul Akademos, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (doi sau trei studenţi în cameră) sau 320 de lei – Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava (trei studenţi în cameră). Pe de altă parte, există universităţi care oferă preţuri mai mici pentru regiile lunare, însă studenţii sunt nevoiţi să stea înghesuiţi câtre patru sau cinci într-o cameră: 150 de lei – Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr. T. Popa” Iaşi (patru în cameră), 100 de lei – Universitatea “Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca (cinci în cameră), 95 de lei – Universitatea Politehnica Timişoara (cinci în cameră), 120 de lei – Academia de Studii Economice (patru în cameră) – 155 de lei – Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (patru în cameră).
“Taxele de studii, alături de celelalte costuri legate de facultate, sunt deja insuportabile de către o mare parte a familiilor din România şi sunt cauza principală a abandonului şcolar – în universităţi, doar jumătate din studenţi termină facultatea începută. Actualele creşteri de taxe şi ineficienţa măsurilor de sprijin a studenţilor cu venituri scăzute sau defavorizaţi în alt fel arată importanţa scăzută pe care guvernanţii, atât cei actuali cât şi cei din guvernele trecute, o acordă tinerei generaţii”, susţine Mihai Dragoş, preşedinte ANOSR, citat în comunicat.
Sursa: MEDIAFAX
No Comments
Comments for Cresc taxele de studiu şi cele de cămin pentru studenţi are now closed.