„Asta era de demonstrat, dle prim-ministru, stimați colegi, eu demisionez din funcția de președinte al Senatului”, a anunțat Crin Antonescu de la tribuna Parlamentului reunit, după ce într-o luare de cuvânt anterioară își declarase disponibilitatea de a demisiona, dacă și premierul își dă demisia.
În urma acestui anunţ, parlamentarii liberali au scandat repetat „Demisia!”, la adresa premierului Victor Ponta.
După anunţul demisiei din funcţia de preşedinte al Senatului, Crin Antonescu a părăsit prezidiul şi a ocupat un loc în sala de plen.
Anterior, Victor Ponta intervenise la tribună și declarase: „Dl. Antonescu a ridicat o problemă serioasă. Lucrurile stau în felul următor: avem un președinte care a spus că în cinci minute își dă demisia. Este în funcție. Avem un președinte al Senatului care a spus că dacă nu trece referendumul (…). Citez din președintele Băsescu, care a spus ce blestem e în țara asta, ca după un președinte care a spus că nu își dă demisia să vină alt președintele care spune că nu își dă demisia. Eu nu spun că nu îmi dau demisia. Eu stau în fața dumneavoastră pentru a vă cere votul de îmncredere”, a declarat Victor Ponta.
El a amintit prin aceste cuvinte că Antonescu a anunţat că va demisiona de la Senat dacă preşedintele Traian Băsescu nu va fi demis prin referendum, în 2012, ceea ce nu s-a întâmplat, şi a făcut astfel o comparaţie între liderul PNL şi Băsescu, care a afirmat, în 2007, că va demisiona în cinci minute.
Pemierul Victor Ponta a mai afirmat că USL încă există sub diverse forme în formă parlamentară, lucru demonstrat prin faptul că preşedinţii Senatului şi ai Camerei Deputaţilor au fost aleşi prin USL, şi nu se poate sta în această poziţie spunând că nu mai există USL. „Vreau să fie foarte clar: Uniunea Social-Liberală încă există sub diverse forme: cea mai vizibilă astăzi este aceea a celor doi preşedinţi, domnul preşedinte Antonescu şi domnul preşedinte Zgonea, care sunt aleşi de către majoritatea USL şi nu poţi să spui că nu mai există USL, dar să stai în poziţia USL-ului”, a spus Ponta, în plenul Parlamentului.
Imediat, Crin Antonescu a cerut dreptul la replică și a spus: „Domnule prim-ministru Victor Ponta, dumneavoastră vedeți în prezența mea în fruntea Senatului semnul că USL există. USL nu mai există! Aveți curaj să demisionăm acum din funcțiile pe care le-am obținut ca USL. Suntem aici, în plenul Parlamntului, e toată lumea, aveți consilierii, presa…Eu demisionez din președinția Senatului, dumneavoastră din funcția de prim-ministru pe care v-a dat-o USL. Nu aveți curaj dintr-un singur motiv, nu din cauză că trebuie să treceți pe la Cotroceni, că ați mai trecut. Îmi pare rău să spun, eu dacă nu mai sunt președintele Senatului, sunt același, am mâinile libere, dumneavoastră dacă nu mai sunteți prim-ministru, nu mai sunteți nimic!”, a lansat Crin Antonescu.
sursa: Digi 24
No Comments
Comments for Crin Antonescu şi-a dat demisia are now closed.