Tânărul Cristian Maxim este una din opțiunile UTA-ei pentru postul de fundaș dreapta în noul sezon. Fotbalistul de 19 ani, ultima data la Gaz Metan Mediaș, a semnat un contract pe doi ani cu gruparea „alb-roșie” și va încerca să se impună în fața unui senator de drept, internaționalul muntenegrean Marko Vukcevic.
Talentatul fotbalist știe ce înseamnă UTA și e pregătit să joace inclusiv în banda stângă a apărării, acolo unde Ilie Poenaru a declarat că mai are nevoie de doi fotbaliști. „Am jucat și la Mediaș în Liga 1, dar sper să joc aici mai mult. Mă bucur enorm că am ajuns la această echipă de tradiție, am venit cu gândul la performanță și să cresc. M-am uitat la meciul României cu Muntenegru, am văzut golul lui Vukcevic, e foarte bine că este concurență. Chiar dacă sunt tânăr, trebuie să demonstrez, nu contează vârsta. Pot juca și fundaș stânga, cred că la Gaz Metan în ultima perioadă am jucat titular mai mult pe postul de fundaș stânga, chiar dacă pe picior opus. Unde ești pus, acolo trebuie să joci. Sper să confirm, cei de la echipă se pot baza pe mine oricând” a precizat jucătorul născut chiar la Mediaș.
Maxim a fost integralist în meciul disputat de Gaz Metan la Arad în play-out (scor 4-0 pentru UTA), iar atmosfera din tribună a fost una memorabilă. „Mi s-a făcut pielea de găină, nu am mai întâlnit așa ceva și chiar am rămas impresionat. Sper să ne susțină la fel în continuare, să vină la stadion, iar noi să îi facem mândri” a mai completat acesta.
Noul tehnician al UTA-ei i-a făcut o caracterizare frumoasă: „Este un copil foarte serios, un copil foarte implicat în ceea ce face. În plus, e și inteligent, prinde foarte repede tot ceea ce îi transmit și ce îi trasez. Tocmai de aceea ne-am dorit să îl aducem aici pentru că el, eu la meciurile echipei Under 19 a Gazului mi-am dat seama că are un viitor frumos. Acest viitor și-l poate face el singur și depinde doar de el. Dacă în perioada următoare face ceea ce trebuie, înțelegând și că UTA nu este Mediaș, atunci are șansele sale să joace. Sunt sigur că are capacitatea de a trece peste tot, peste emoții, iar concurența este benefică pentru oricine. Și, așa cum îl cunosc atât de bine, are forța de a trece peste, căci stă foarte bine și din punct de vedere mental”.
Alături de Maxim, UTA l-a adus de la Mediaș și pe Raul Șteau, însă fotbalistul de 21 de ani nu a putut fi prezentat oficial din cauza unor probleme de ordin contractual cu fosta echipă. Litigiul dintre Șteau și Gaz Metan este în derulare, iar la ultimul termen, pe 8 iunie, CNSL a amânat pronunțarea până în data de 15 iunie. Chiar și în aceste condiții, Steau s-a antrenat deja alături de noii săi colegi.
No Comments
Comments for Cristian Maxim, o investiție pentru viitor are now closed.