Cultură de cannabis descoperită la un fost CAP

Written by admin. Posted in Social, Top News

Tagged: , , , ,

Published on martie 01, 2013 with No Comments

Cea mai mare cultură in-door de cannabis de pe teritoriul României a fost descoperită la Arad de procurorii DIICOT. Vineri dimineaţa, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de  Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Arad împreună cu ofiteri de poliţie judiciara din cadrul SCCO Arad au procedat la destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din 11 persoane, exclusiv cetăţeni vietnamezi, specializat în traficul de droguri de risc.
Anchetatorii au efectuat nouă percheziţii domiciliare la imobile deţinute de liderii grupării, dintre care patru situate în municipiul Bucuresti şi cinci în judeţul Arad.
În incinta unor hale ce au aparţinut unor foste C.A.P.-uri, au fost depistate mai multe culturi de cannabis. Plantaţiile conţineau aproximativ 3.000 de fire de cannabis, în diverse stadii de creştere şi aproximativ 30 de kilogrmae de cannabis uscat.
„Procurorii DIICOT au descoperit într-una din aceste locatii, din municipiul Arad, cea mai mare cultură in-door de cannabis de pe teritoriul României. În total, au fost ridicate aproximativ 3.000 de plante de cannabis, provenind din aceste culturi, precum şi cantitatea de circa 30 de kilograme de cannabis – substanţă uscată”, se arată într-un comunicat de presă remis de Direcţia de  Investigare a Infracţiunilor de  Criminalitate Organizată şi Terorism.
Membrii grupării au organizat şi finanţat activitatea de cultivare ilegală de cannabis, în scopul comercializării drogurilor în ţări din Uniunea Europeană.
„Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor din cadrul DCCO Bucureşti, BCCO Timişoara,  Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş şi nspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad. Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de SRI Arad. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de  art. 7 al.1 din Legea nr.39/2003, art.2 al.1 şi art.10 din Legea nr.143/2000. Procurorii D.I.I.C.O.T. vor proceda la audierea învinuiţilor şi vor dispune măsurile legale în cauză după finalizarea audierilor. Facem precizarea că faptele învinuiţilor urmează a fi analizate prin raportare la dispozitiile art. 66 Cod procedură penală, referitoare la prezumtia de nevinovăţie”, se mai precizează în comunicatul remis de Direcţia de  Investigare a Infracţiunilor de  Criminalitate Organizată şi Terorism.

 

No Comments

Comments for Cultură de cannabis descoperită la un fost CAP are now closed.