Localitatea Pecica împlinește în aceste zile 11 ani de când a fost declarată oraș. Cu această ocazie, primarul liberal Petru Antal a făcut o scurtă prezentare a dezvoltării orașului în cei 11 ani.
„Pecica sărbătorește în aceste zile 11 ani de când a trecut de la statutul de comună la cel de oraș. În acești ani putem spune că Pecica a devenit într-adevăr un oraș, nu doar din punct de vedere al statutului, dar și din punct de vedere al dezvoltării și a confortului pecicanilor. Vă pot spune că am reușit ca până în acest moment să ajungem ca rețeaua de apă potabilă să ajungă la o acoperire de 95% din suprafața orașului, iar în ceea ce privește canalizarea suntem undeva la 90%. În ceea ce privește rețeaua de gaz a orașului, procentul de acoperire a ajuns la 100%. Vă spun că multe alte orașe din România nu sunt nici măcar aproape de aceste procente. Am reușit să construim o piață nouă și o hală agroalimentară care să deservească pecicanii. Toate școlile și grădinițele din Pecica au fost reabilitate, iar pe lângă asta au mai fost construite încă o școală și o grădiniță. Totodată, am reușit să construim două săli de sport, dar și să reabilităm casa de cultură din localitate. Tot recent, a fost construit podul peste Mureș, care leagă Pecica de Sânpetru German, iar de la pod a fost creată o șosea de centură care să lege acest pod de DN7. În ultimii ani am reușit să asfaltăm 25 străzi, am reușit să facem 30 de km de trotuare, dar și 5 km de pistă de biciclete. În urma faptului că Pecica a devenit oraș, în localitate au fost deschise cinci noi unități bancare, o subunitate a Jandarmeriei, o sucursală APIA, Serviciul de Evidența Populației, dar și unități ale Finanțelor și Inspectoratului Teritorial de Muncă, dar ultimele două au fost închise recent prin decizii ale Guvernului Ponta. Tot în acești ani s-a reușit cadastrarea a tot ceea ce înseamnă suprafața intravilană a orașului. În același timp, am reușit să modernizăm două parcuri din oraș, dar și creăm peste 200 de locuri de parcare în centrul orașului. Am reușit construirea unui bloc ANL, iar în acest moment am reușit să demarăm procedurile de construire a 49 de case sociale. Un al obiectiv important pe care am reușit să-l realizăm este modernizarea stației de epurare a orașului, care era funcțională pentru 3.000 de locuitori, dar a cărei capacitate a crescut acum la 15.000 de locuitori. În ceea ce privește turismul, am reușit să facem Ferma de Bivoli și Centrul de Vizitare Turistică, care vă pot spune că produc efecte și că atrag destul de mulți turiști”, a declarat primarul orașului Pecica, Petru Antal.
Totodată, primarul Petru Antal a explicat că în intervalul 7-10 mai, vor fi sărbătorite „Zilele Orașului Pecica”, unde îi așteaptă pe toți locuitorii județului Arad și nu numai, să sărbătorească împreună cu pecicanii.
„Îi invit pe toți locuitorii județului Arad, dar nu numai, să ia parte la Zilele Orașului Pecica și la evenimentele care se vor desfășura în oraș în perioada 7-10 mai. Îi așteptăm cu drag să vină alături de noi în fiecare din cele patru zile”, a încheiat primarul orașului Pecica, Petru Antal.
No Comments
Comments for Cum s-a schimbat Pecica în cei 11 ani de când este oraș are now closed.