În perioada 4-6 martie, „Polivalenta” din orașul nostru va fi gazda întâlnirii de Cupa Davis dintre România și Slovenia. Astăzi într-o conferință de presă primarul Gheorghe Falcă a ținut să prezinte acest eveniment ca și o binecuvântare pentru Arad.
„Organizarea acestui eveniment la Arad a fost o oportunitate prin care s-a modernizat Sala Sporturilor. Evenimentul care va avea loc la Arad, în 4-6 martie, este unic, fiind o mare realizare şi o împlinire pentru iubitorii tenisului din Arad şi din ţară. Un astfel de eveniment este o binecuvântare pentru municipiul Arad, pentru că vom avea ocazia să promovăm oraşul. Primăria a alocat 50.000 de euro pentru acest eveniment, din care se vor achita cheltuielile de transport, cazare şi masă pentru sportivi, arbitri şi oficialităţi“, a declarat Gheorghe Falcă.
Primăria a contribuit cu 50.000 de euro, pentru acest eveniment sportiv, bani ce implică transportul, cazarea, masa tuturor celor implicați în acest eveniment.
La ora aceasta se lucrează intens în Sala „Victoria” din Arad, lucrările trebuind finalizate săptămâna viitoare.
Federaţia Română de Tenis a pus în vânzare, online, 500 de bilete pentru acest eveniment, restul locurilor în sală urmând să fie ocupate de membrii cluburilor de tenis din oraş și țară, membrii galeriilor şi oficialităţi.
În fața Sălii „Victoria“ va fi amenjat un cort și ecrane, pentru a putea fi urmărite meciurile.de toți doritorii care nu au reușit să intre în posesia unui bilet
Cu ocazia acestui eveniment, în sala „Regele Ferdinand“ va fi organizată o expoziție cu amintiri din tenis (cupe,insigne, premii obținute în competiții), aparținând colecționarului Virgil (Puiu) Valea.
No Comments
Comments for Cupa Davis un eveniment inedit pentru Arad are now closed.