Curs festiv al absolvenţilor Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul UVVG, promoţia 2018

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , ,

Published on mai 22, 2018 with No Comments

Sala Polivalentă din Arad a găzduit, zilele trecute, cursul festiv de absolvire al anilor de studiu pentru studenţii promoţiei 2018 din cadrul Facultăţii de Medicină Dentară a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.

La evenimentul festiv au participat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” ,prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei Seviciu, prof. univ. dr. Paul Freiman, decanul Facultăţii de Medicină Dentară, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, Sergiu Bâlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Călin Bibarţ, viceprimarul municipiului Arad, alături de cadre didactice ale Universităţii, studenţi, familiile şi prietenii absolvenţilor.

Într-un cadru emoţionant, absolvenţii promoţiei 2018 ai Facultăţii de Medicină Dentară şi-au luat rămas bun de la toţi cei care i-au îndrumat pe parcursul anilor de studiu, iar conducerea Universităţii – prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” şi prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii – le-a transmis succes în viaţă şi cuvinte de încurajare.

„Promoția 2018 a Facultății de Medicină Dentară părăseşte cursurile academice, băncile acestei Universităţi, care v-a dăruit învăţătură, înţelepciune şi fericire tinerească. Aducem felicitări, din partea rectorului fondator şi a celorlalţi fondatori, printre care se numără şi Arhiepiscopia Aradului reprezentată prin Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop, Timotei Seviciu, membru al Sinodului Bisericii Ortodoxe, autorităţile locale reprezentate prin doi absolvenţi ai noştri, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Sergiu Bâlcea şi viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarţ, care au trecut prin momentele absolvirii Universităţii noastre. Din acest an, bucuria noastră este cu atât mai mare cu cât aniversăm, întreaga naţiune română şi singura Universitate care poartă numele lui Vasile Goldiş, un eveniment epocal, 100 de ani de la fondarea naţiunii române. Mentorul nostru spiritual a fost cel care a pus bazele ideologice ale acestui eveniment de realizare a României mari, a unificării provinciilor româneşti. Aradul, în care aţi petrecut aceşti ani, a fost prima capitală a României întregite. De aici a pornit făclia şi izbânda Marii Uniri, sub această zodie absolviţi cursurile Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” şi trebuie să duceţi în ţară şi în străinătate mesajul acesta din Aradul nostru academic. Ne bucurăm că avem prilejul de a vă felicita, suntem mândrii că această promoţie va duce mesajul profesional format în cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” şi mesajul Centenarului Marii Uniri a patriei noastre”, a declarat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș”.

Prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, a subliniat că: „Gaudeamus igitur este un cântec al bucuriei și este o bucurie a sufletului pentru fiecare dintre noi să ne aflăm aici, să vă spunem cuvintele noastre de încurajare şi de rămas bun, reprezentând întregul corp academic al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” şi Senatul Universitar. Festivitatea de absolvire este momentul cel mai important din întregul parcurs al acestor ani petrecuți la Universitatea noastră, ani în care colegii noştri de la Medicină Dentară alături de noi toţi, profesori, asistenţi, colaboratori, tehnicieni, secretari, dar şi studenţii din anii superiori, am încercat să vă stăm alături şi să vă pregătim pentru ceea ce urmează după ce veţi absolvi, pentru a vă oferi armele cunoaşterii și pregătirea care să vă facă competitivi pe piaţa muncii. În toţi aceşti ani am încercat să vă fim alături prin sfaturi, carte, învăţătură, am încercat să modificăm şi să adaptăm curricula, astfel încât să facem faţa exigenţelor, să facem parteneriate antreprenoriale, proiecte, să găsim soluţii, să dotăm Facultatea şi partea practică, astfel încât atunci când veţi finaliza să putem spune cu mândrie că sunteţi absolvenţi ai Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”. În toţi aceşti ani aţi reuşit cu brio să vă puneţi amprenta pe viaţa Universităţii şi pe viaţa oraşului şi judeţului Arad şi aţi reuşit să susţineţi dezvoltarea economică şi culturală arădeană în ceea ce înseamnă platforma de tineret, lucru pentru care nu putem decât să vă mulţumim. Principalul rol al şcolii şi al Universităţii este de formare, de aceea, în prag de despărţire, îmi doresc să ştiţi cât de mult contaţi pentru noi şi pentru fiecare dintre cei cu care aţi avut contact în aceşti ani, să încercați ca tot ceea ce v-au învăţat colegii mei şi corpul academic să puteţi duce mai departe, să fiţi puternici, optimişti, plini de speranţă, să nu încetaţi să visaţi”.

Prof. univ. dr. Paul Freiman, decanul Facultăţii de Medicină Dentară, a declarat: „În urmă cu şase ani, când aţi fost admişi la Facultatea de Medicină Dentară am început şi eu să fiu la conducerea acestei Facultăţi, deci drumurile noastre s-au intersectat în urmă cu şase ani. Am parcurs împreună un drum uneori plăcut, uneori mai puţin plăcut, dar am demonstrat că suntem puternici şi am depăşit neplăcerile. Împreună am petrecut multe ore, stagii clinice, colocvii, seminarii, examene, am fost împreună la acţiuni extra curriculare, acţiuni de donaţii, când am făcut copiii să zâmbească din nou. Vă mulţumesc pentru aceasta şi nu pot să nu amintesc de acţiunile noastre de prevenţie pe care le-am desfăşurat împreună, atât în municipiu, cât şi în judeţ. Suntem singurul oraş în care se desfăşoară asemenea acţiuni şi voi avea prilejul, peste câteva zile, să particip la Întrunirea Decanilor de Medicină Dentară din România, unde ţin neapărat să prezint rezultatele acţiunilor noastre. Poate cel mai important lucru pe care l-am realizat împreună a fost acela de a acredita Facultatea noastră în urma unei vizite a unei agenţii internaţionale”.

 

 

No Comments

Comments for Curs festiv al absolvenţilor Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul UVVG, promoţia 2018 are now closed.