D-ale războiului: „Britanici masacrați ”

scris de Ioan Tuleu

Un episod tragic care a și făcut obiectul unei investigații după război, în urma căreia un ofițer german vinovat a fost condamnat la moarte, dezvăluie modul complet abuziv, contrar tuturor legiilor războiului, pe care l-au practicat unii comandanți germani. S-a întâmplat în plină ofensivă germană, în mai 1940, spre Canalul Mâncii Despre acest tragic eveniment scrie și Lord Russell of Liverpool: „O primă tentativă (de predare a unei unități engleze încercuite n.n.) se transformă în eșec. Această tentativă fusese făcută de trei soldați din Regimentul Norfolk care ieșiseră în câmp deschis fără să poarte arme și fluturând un prosop alb. Acești oameni însă au fost împușcați pe loc de germani. Atunci s-a făcut a doua încercare. Aceasta a fost o reușită, căci capitularea a fost acceptată. Din curtea bisericii și din casele din jur au fost adunați în jur de o sută de supraviețuitori, care au fost făcuți prizonieri de germani. Un număr de soldați grav răniți au fost lăsați în pivnițele cartierului general al batalionului, în grija medicului, iar restul au fost purtați pe strada principală din Paradis, apoi duși spre vest. După ce au parcurs o distanță destul de mică, pizonierii au fost opriți și percheziționați. În timpul percheziției, au fost supuși la numeroase batjocuri și au fost maltratați sever. Mulți au fost loviți în moalele capului cu patul puștii de către soldați, iar ofițerii SS priveau fără să intervină.

Înainte să se predea, cei din regimentul Norfolk distruseseră toate armele pe care le avuseseră și când au fost percheziționați, asupra lor au fost găsite numai obiecte personale. Acestea, precum și echipamntul, le-au fost luate. După un interval lung de timp ei au fost siliți să mărșăluiască înapoi pe același drum, apoi spre un câmp de lângă o fermă, fără ca ei să suspecteze ceva. Aici avea să aibă loc masacrul. Pe acest câmp fuseseră instalate două mitraliere care aparțineau companiei nr.4 a batalionului Tottenkopf SS, iar comandantul companiei Fritz Knichlein, stătea cu un grup de ofițeri pe drumul de la marginea câmpului. La ordinele sale, prizonierii au fost conduși cu mâinile la ceafă în mijlocul câmpului. Apoi Knochlein a dat ordinul de tragere, care a fost repetat de feldwebelul care se afla la comanda mitraliorilor. Ambele mitraliere au deschis focul simultan plimbând țevile de la dreapta la stânga de-a lungul coloanei britanice care mărșăluia exact în bătaia focului. Prizonierii au fost secerați cu toții, unii dintre ei căzând într-o mică adâncitură în pământ și se pare că acst lucru a salvat viețile a doi supraviețuitori, soldatul Pooley și O,Callaghan care au fost doar răniți. Când mitralierele s-au oprit, soldații germani, fixându-și baionetele pe arme, au sărit între trupurile căzute la pământ și i-au ucis cu baionetele pe toți cei care dădeau semne de viață. Ofițerii au folosit pentru această îndeletnicire revolverele sau puștile”. Cei doi supraviețuitori au fost ajutați de localnici și au ajns la spital din Bailleul unde au fost luați ca prizonieri de război. Soldatul Pooley, din cauza rănilor sale, a fost repatriat în Anglia, în 1943, în conformitate cu prevederile Convenției de la Geneva cu privire la prizonierii de război și când la întoarcerea sa în țară a relatat pentru prima dată această atrocitate nimeni nu l-a crezut. (Lord Russell of Liverpool, Blestemul zvasticii, Editura Aquila, p 23).