D-ale războiului! „Dinții japonezului”

scris de Ioan Tuleu

E.B. Sledge povestește că în timpul luptelor cu japonezii pentru insula Peleliu din pacific, mulți soldați americani obișnuiau să ia de pe cadavrele japonezilor diverse obiecte ca amintire. Iată însă și o întâmplare cu totul și cu totul ieșită din comun: „În timp ce luam o baionetă și o teacă de sabie de pe un cadavru – mărturisește soldatul american E.B Sladge – am observat un infanterist marin în preajmă. Nu făcea parte din secția de mortiere, dar se întâmplase să treacă pe acolo și voia și el o parte din pradă. S-a apropiat de mine trăgând ceva ce-am presupus că era un cadavru. Însă japonezul respectiv nu murise. Fusese rănit grav la spate și nu-și mai putea mișca mâinile; altfel i-ar fi opus o rezistență până la ultima suflare.

În gura japonezului se vedeau strălucind niște dinți uriași, cu coroană aurită, iar cel care-l luase prizonier îi voia. Fixă vârful cuțitului la baza unui dinte și lovi mânerul cu palma. Fiindcă japonezul se zbătea și dădea din picioare, vârful cuțitului alunecă de pe dinte și se înfipse în gura victimei. Infanteristul marin îl ocărî și, dintr-o mișcare, îi despică obrajii până la la urechi. Apăsă cu piciorul maxilarul inferior al nefericitului și încercă din nou. Sângele curgea șuvoi din gura soldatului japonez. A început să se zbată disperat și a scos un gâlgâit. I-am strigat infanterisului:

-Nu-l mai lăsa să se chinuie!

Singurul răspuns a fost o înjurătură. Un alt infanterist a dat fuga, i-a tras un glonț în țeastă soldatului inamic și i-a pus capăt suferinței. Individul pus pe jaf a bombănit și a continuat să-și adune prada netulburat. (E.B. Seladge, „Războiul din Pacific, în Peleliu și Okinawa”, E Corint, p 193)